Medicul Amin Zahra susţine că șansele să găsești un post după ce devii medic specialist sunt minime.

„Dacă ne uităm la examenul de Rezidențiat, ne uităm că posturile de ramură chirurgicală nu mai sunt ocupate. Aici vorbim despre chirurgie generală, neurochirurgie, ortopedie, chirurgie vasculară, cardiacă. În general, orice ramură chirurgicală. De ce nu sunt ocupate? Pentru că șansele să găsești un post după ce devii medic specialist sunt minime, din lipsă de spitale noi, din lipsă de posturi”, spune Amin Zahra.

Nu ai șanse dacă nu ai pile, dacă nu cunoști, dacă nu ai un istoric medical cu părinți, cu bunici, dacă nu ai legături, nu poți să practici.

Amin Zahra:

Medicul crede că ar trebui scoase la concurs posturi în domeniile în care există nevoie. „Soluția e să scoți un număr de posturi sau de locuri exact unde ai nevoie. Degeaba scoți 100 de locuri de chirurgie generală și dintre care doar 10 se angajează și 90 merg și doar consultă la privat, neprofesând absolut nimic”, punctează acesta.

Amin Zahra mai spune că deficitul cel mai mare este pe partea de urgență, de medici ATI sau pe partea de asistenți. „De asemenea, personalul auxiliar – brancardieri, infirmieri. Din păcate, nu se fac angajări. Nu sunt destule posturi. Personal ar fi, ai avea pe cine să angajezi, dar din păcate posturile nu se scot exact cât trebuie”, a mai menționat Amin Zahra.

Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Recomandări
Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”

În ziua admiterii la Facultatea de Medicină, medicul Amin Zahra a atras atenția, într-o postare pe Facebook, că o persoană „cu un curs de două luni în domeniu beauty câștigă mai mult decât un medic primar”.

„Realitatea este că un casier la supermarket câștigă mai mult decât un medic rezident, iar o doamnă cu un curs de două luni în domeniu beauty câștigă mai mult decât un medic primar, responsabilitățile acesteia fiind 0″, a scris acesta.

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (5)

Imiklose   •   23.07.2024, 10:22

Sa nu uitam ca spitalele de stat funcționează ca și cele private. Clienții sunt racolati din spitalele de Stat. NU ai bani nu te baga in seama. După 34 de ani de libertate, SANATATEA este tot un alt sclav al șpăgii, ca și poliția, administrația locală etc.

Carpath   •   23.07.2024, 08:32

Am citit articolul dar nu se precizeaza vinovatii principali.Parlamentul si Ministerul Sanatatiii sunt.Ei raspund.Dar se pare ca mai este nevoie de un 1989 pentru a rezolva problemele din tara asta ,de data asta cu mai multe mii de executati nu numai cu doi.

gigiladrea   •   22.07.2024, 22:39

cauza e simpla si binecunoscuta sanatatea este extrem de puternic subfinantata la o distanta uriasa de alte tari din ue de 34 de ani nemaivorbind de dezorganizare, incompetenta mangeriala si interese personale murdare, determinate de bani si lacomie de la toate palierele ierarhice atat la nivelul ministerului cat si al spitalelor si mai presus de orice refuzul de face si aici ca si in toate celelalte domenii reforma organizationala radicala atat de mult necesara bazata pe realitatile actuale, catastrofale si care sa aiba la baza o strategie bine gandita pe termen lung numai si numai in interesul cetatenilor si nu al guvernelor vremelnice dar astea sunt vise ptr o tara normala iar romania nu a fost si nu va fi niciodata o tara normala

Vezi toate comentariile (5)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Adevarul.ro
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
"Ţinutul tinereții veșnice", unde 1 din 10 locuitori trăiesc până la 100 de ani. Toți mănâncă acelaşi lucru
Observatornews.ro
"Ţinutul tinereții veșnice", unde 1 din 10 locuitori trăiesc până la 100 de ani. Toți mănâncă acelaşi lucru
Horoscop 4 aprilie 2025. Peștii au șansa de a descoperi, citind printre rânduri, o informație care le va fi de mare folos pe viitor
HOROSCOP
Horoscop 4 aprilie 2025. Peștii au șansa de a descoperi, citind printre rânduri, o informație care le va fi de mare folos pe viitor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI