Oficialul din domeniul sănătății a scris sâmbătă pe platforma chineză Weibo, similară Twitter, că cineva „a trecut prin plasă”, referindu-se la faptul că infectarea a fost depistată în condițiile în care restricțiile impuse în contextul pandemiei de COVID și controalele stricte la frontieră au împiedicat până acum răspândirea variolei maimuței.

Cazul a fost confirmat în municipalitatea Chongqing, iar, potrivit autorităților locale, este vorba despre o persoană care venit din străinătate și se afla în carantină obligatorie pentru COVID-19 atunci când a fost testată pozitiv cu variola maimuței. Oficialii nu au precizat dacă este vorba despre un cetățean chinez sau străin.

În acest context, Wu Zunyou a subliniat că este important să fie luate măsuri pentru monitorizarea și prevenirea infectărilor cu variola maimuței, avertizând asupra riscului de răspândire prin călătoriile internaționale și contactul apropiat cu o persoană bolnavă.

Astfel, oficialul a făcut cinci recomadări pentru populație, prima fiind aceea ca oamenii să nu aibă „contact piele pe piele cu străinii”. De asemenea, el i-a sfătuit să respecte regulile de igienă, să folosească hârtie igienică și șervețele umede cu alcool pentru a dezinfecta scaunele de toaletă înainte de utilizare.

Prima recomandare a provocat controverse în mediul online. Unii utilizatori ai Weibo au fost de părere că sfatul este unul rezonabil, iar alții s-au declarat ușurați pentru că nu cunosc mulți străini.

„Este bine să deschidem ușa țării, dar nu putem lăsa totul să intre”, crede un utilizator al rețelei.

Au fost însă și persoane care l-au criticat pe oficial afirmând că propunerea sa este discriminatorie și dăunătoare.

Oamenii au comparat situația cu începutul pandemiei de coronavirus, când asiaticii s-au confruntat cu un val de xenofobie în străinătate, în condițiile în care boala a fost depistată prima dată în China.

„Este cam ca atunci când a început pandemia, când unii oameni din străinătate au evitat orice chinez pe care îl vedeau, de frică. Nu cred că aceste două lucruri au vreo bază științifică, sunt prea largi și vor exacerba panica publică” a scris un alt utilizator.

Oboseala populației

Discuțiile provocate de recomandările oficialului scot în evidență oboseala pe care o resimt mulți chinezi după mai bine de doi ani de restricții impuse pentru a limita răspândirea COVID-19, precizează CNN.

China menține strategia „zero COVID”, impunând în continuare restricții la frontieră, carantine obligatorii, distanțarea fizică și măsuri de lockdown bruște, care i-au făcut pe unii oameni să rămână blocați în mod neașteptat în clădiri de birouri sau centre comerciale când apăreau indicii că cineva din interior este infectat.

Experții chinezi au precizat însă că este puțin probabil ca variola maimuței să provoace un astfel de haos.

Cazurile de variola a maimuței, care provoacă simptome asemănătoare gripei, au început să se răspândească în lume în luna mai.

Boala se transmite prin contactul fizic direct cu leziuni sau erupții cutanate ale pacienților, atingerea obiectelor contaminate, secreții respiratorii sau contact sexual.

Fotografie cu caracter ilustrativ: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News