Cel mai mult s-a greșit la punctul 8, acolo unde elevilor li s-a cerut să completeze cu formele corecte ale unor cuvinte.
„Cel mai mult au greșit la complecși, n-au știut că pluralul de la «.complex» este «.complecși». La «.negri» – în loc să-l ia cu un «i» l-au luat cu doi «i» și așa mai departe. Note de 10 nu se vor lua la Română și din cauza faptului că nu știu să scrie formele corecte ale unor cuvinte. Aveau «ochii negri» și au luat «negrii», deși știu clar că pentru a avea doi «i» trebuie să stea în fața substantivului”, a precizat pentru „Adevărul” un profesor aflat într-un centru de corectare la Evaluarea Națională.
Dascălul atrage atenția că atenția către scrierea corectă nu mai este o prioritate nici în clasele primare și nici mai târziu, acest lucru fiind evident în greșelile tot mai frecvente întâlnite în lucrările elevilor.
„Unele învățătoare nu mai fac asta, unele învățătoare fac atâtea activități extracurriculare cu ei în timpul orelor, pentru că sunt în goana după hârtii, certificate, adeverințe, încât ora de ortografie nu mai există. Nici nu le corectează greșelile. Acolo unde părintele și el este needucat și nu vede greșelile și nu-l corectează… Și așa copilului i se pare corect să scrie «numi pare rău», sau «î-mi pare rău»”, adaugă profesorul.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_8a2ee55fc303d131e267271f4c6b917a.jpg)
Vezi cum se rezolvau subiectele la limba română de la Evaluarea Națională:
Examenul la Limba Română la Evaluarea Națională a avut loc marți, 25 iunie, iar joi a fost și proba la matematică. Pe 3 iulie, o sa fie anunțate rezultatele la Evaluarea Națională, în aceeași zi fiind permisă și depunerea contestațiilor.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Petrino • 06.07.2024, 21:49
Pot pentru care să spun că în România este o ,, situațiune,, care descurajează elevii ! Mai există încă niște,, dascăli proști,, în sistem care cred că elevii trebuie să învețe tot și astfel stresează copiii,,de famelie bună,, Acești dascăli vor dispărea sigur și în scurt timp.Viitorul este al elevilor,astăzi ,,de famelie bună,, iar mâine în,,politichie,, în slujba ,,boborului,, Aceștia când ajung decidenți politici vor elimina repetenția și vor scoate toate examenele stresante din învățământul preuniversitar. Observațiile referitoare la elevi,tot mai puțini pe zi ce trece,vor fi interzise . Numărul anilor de școlarizare vor fi și ei mai puțini.Pentru copiii care nu au timp de școală se vor reorganiza cursurile de alfabetizare organizate forțat în anii 50-60 pentru combaterea analfabetismului. Prin echivalarea acestor cursuri absolvenții pot aspira la liceu/facultate după caz,familie și dorință. Examenele vor mai fi doar pentru profesori deoarece ei le-au inventat !

gigiladrea • 28.06.2024, 13:56
are dreptate nivelul mediu de educatie atat al elevilor cat si al populatiei este infricosator de scazut in proportii uriase inspaimantatoare de masa iar subcultura si mitocania sunt generalizate in societate parlamentele si guvernele au si problema asta in fisa postului ar putea face analize si lua masuri dar o ignora cu o inconstienta criminala ptr ca este o crima sa aduci cea mai mare parte a unui intreg popor la un nivel de educatie atat de catastrofal de scazut iar asta se vede deja in economie, societate si politica iar lucrurile se vor inrautati in viitor in ritm accelerat

ADRIANT • 28.06.2024, 13:10
NU elevii sunt de vina ci cadrele didactice prezente sau nu in scoli. Singurul tel al acestor indivizi sunt salarii cat mai mari. In rest nimic. Lipsesc zeci de ore de la cursuri pentru diverse probleme personale, au norme de lucru minime pe motiv ca sunt stresati, sunt primii care ii invata pe copii evaziunea fiscala, neplatind nimic statului pentru ce incaseaza din meditatii, sunt primii santajisti ai tarii cand este vorba de a obtine drepturi. Ce vreti sa invete copiii de la ei? Multi dintre ei nu sunt in stare sa rezolve subiectele de la evaluare nationala. Si mai vrem sa ii invete pe copiii nostri sa scrie corect.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a05f676eb00d82bcb69bf14f615a55bf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_053ebc66f58b2fa531d6d87f73810732.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_f242c1ccbdd312e9e575fed9db2952df.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_a5b825e037cfe631d59aae0da83d82a2.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_061a4622bea12d051025b0f692a6988e.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_9ebfe51f2c6e6d9793f5987bd6a7a851.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_cdb49832242ad575282be0ba1dd1c723.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_6b4d1868873dd0f47bc4a4b7414665d4.jpg)