Banatul, Crișana, Maramureșul, Transilvania, Moldova, nordul Olteniei și al Munteniei se află, începând de vineri, 13 septembrie, de ora 15.00, până sâmbătă, 14 septembrie, la ora 18.00, sub o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică și averse însemnate cantitativ.

În aceste regiuni sunt așteptate ploi, însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului, local cu rafale în general de 55 – 65 km/h.

„În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20 – 25 l/mp și izolat de peste 40 – 50 l/mp”, anunță meteorologii, adăugând că „astfel de fenomene se vor semnala, vineri, pe arii restrânse și în restul teritoriului”.

Codul galben de ploi este valabil de vineri, 13 septembrie, de ora 15.00, până sâmbătă, 14 septembrie, la ora 18.00. Codul portocaliu de ploi torențiale a fost emis pentru intervalul vineri, ora 18.00 – sâmbătă, ora 15.00. Foto: meteoromania.ro

Cod portocaliu de ploi, în est

Totodată, de vineri, de la ora 18.00, până sâmbătă, la ora 15.00, județele Buzău, Vrancea, Galați, Vaslui, Bacău, Neamț, Iași, Botoșani și Suceava se află sub cod portocaliu de ploi torențiale și importante cantitativ.

Potrivit ANM, în zonele vizate, „în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 40 – 60 l/mp și izolat de peste 70 – 80 l/mp”.

Scădere bruscă a temperaturilor în București

Meteorologii au emis și o prognoză specială pentru București, valabilă în intervalul 13 septembrie, ora 10.00 – 14 septembrie, ora 18.00.

În prima zi a intervalului de prognoză, în Capitală, vremea „va deveni călduroasă după-amiaza, când se va înregistra o temperatură maximă de 30… 31 de grade Celsius. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate spre seară și noaptea, când vor fi intervale cu averse, intensificări de scurtă durată ale vântului și posibil descărcări electrice”. Temperatura minimă, în București, va fi de 15… 17 grade Celsius.

Pentru ziua de sâmbătă, 14 septembrie, meteorologii anunță că, în Capitală, temperaturile vor scădea, maximele ajungând până la 23… 24 de grade Celsius.

„În prima parte a zilei cerul va avea înnorări și probabilitatea de ploaie va fi ridicată, apoi va deveni variabil. Vântul va sufla în general moderat”, mai precizează ANM.

Urmărește-ne pe Google News