Maine incepe Euro 2008 si vreti sa nu pierdeti nici un meci? Dupa indelungi negocieri, ati obtinut de la sotie acordul sa veniti cu prietenii acasa si v-ati umplut deja frigiderul cu bere? Credeti ca ati luat totul in calcul ca nimeni si nimic sa nu va deranjeze de la vizionarea partidelor. Cu toate acestea, anumite situatii neprevazute va pot da peste cap planurile. Una dintre ele este ca televizorul sa nu mai functioneze.

O defectiune a televizorului ar fi un dezastru pentru suporterii echipei nationale. Daca vreti sa nu aveti parte de surprize neplacute, trebuie sa tineti cont de sfaturile specialistilor. Mircea Cracea, depanator tv, va spune ce sa faceti ca sa nu va lase televizorul exact in timpul Campionatului. Iata care ar fi semnele ce trebuie sa va dea de inteles ca aparatul se poate defecta in orice moment: 
– nu se mai deschide de la telecomanda. In acest caz, trebuie sa verificati daca de vina e chiar telecomanda sau nu cumva este vreo defectiune la placa de baza;
– daca masurati tensiunea in stand-by (atunci cand televizorul e oprit doar din telecomanda) si observati ca aceasta creste, trebuie sa stiti ca aparatul e pe duca. In mod normal fiecare televizor are specificata in instructiuni limita de tensiune;
– imaginea de pe ecran se ingusteaza;
– daca apar ‘purici, aveti probleme cu ca-blul. In cazul acesta, sesizati cat mai repede firma de cablu la care sunteti abonati;
– daca aveti un televizor color din generatia veche (gen Goldstar) trebuie sa stiti ca sursele de comutatie au o durata de viata de doi ani si trebuie schimbate cat mai repede;
– faceti rost de un generator pe care-l puteti folosi in cazul unei pene de curent sau in-stalati-va un ups, ce va putea sustine doua-trei ore un televizor; 
– puteti sa va cumparati o antena parabolica, ce va va ajuta in cazul in care firma de cablu va face probleme;
– nu va bazati pe un singur aparat.

Cat costa aparatele noi

Televizoare 
– cu diagonala de 37 cm –  pretul porneste de la 210 lei;
– cu diagonala de 51 cm – pretul porneste de la 299 lei;
– cu diagonala de 54 cm (cu ecran plat) –  de la 339 lei;

LCD
– cu diagonala de 48 cm – pretul porneste de la 749 lei;
– cu diagonala de 51 cm – pretul porneste de la 799 lei;
– cu diagonala de 66 cm – pretul porneste de la 1.099 lei;
– cu diagonala de 82 cm  – pretul porneste de la 1.399 lei.

 
 

Urmărește-ne pe Google News