Cercurile militare spun că zborul ar trebui privit ca un „semn de descurajare împotriva lui Vladimir Putin și a planurilor sale agresive în Europa”.

Cele două bombardiere B-52 cu capacitate nucleară au fost transferate din SUA în Marea Britanie, săptămâna trecută.

Potrivit site-ului NATO, acestea oferă „securitate pentru aliați și parteneri și contribuie la descurajare a potențialilor adversari cu o mai mare imprevizibilitate operațională”.

De asemenea, uriașele aeronave ale „Bomber Task Force” au scopul de a construi o „legătură transatlantică între SUA și aliații europeni, ca un semn de angajament față de Alianță”.

Experții susțin că mișcarea demonstrează Rusiei că, în cazul unui atac, „Europa nu este singură”. Articolul 5 al NATO ar duce la o confruntare militară directă cu SUA și cu uriașul său arsenal de arme.

Aeronavele americane au finalizat misiuni peste teritoriul NATO de la granița cu Ucraina, Belarus și enclava rusă Kaliningrad, înainte de reveni la bază, prin Germania.

Avioanele de luptă Eurofighter fac parte din Escadronul 71 al Forțelor Aeriene Tactice germane „Richthofen” și au decolat de la baza forțelor aeriene Rostock-Laage din Mecklenburg-Pomerania de Vest.

Sarcina lor este, printre altele, să se ridice rapid de la sol pentru a intercepta avioane străine sau necunoscute deasupra Germaniei. În mod normal, escadronul este staționat la Wittmund, în Saxonia Inferioară, dar pista de aterizare este în prezent în curs de reparare.

Foto: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News