Nemulţumiţi că de la 1 iunie 2015 nu mai au contracte colective de muncă, sindicaliştii de la ROMATSA au intrat ieri în grevă pentru două ore. În această perioadă, 17 zboruri de pe Aeroportul Otopeni au avut întârzieri. Printre pasagerii care au aşteptat cu sufletul la gură ca greva să se termine am găsit-o şi pe Olga Diordie (44 de ani), o moldoveancă din Chişinău, care voia să ajungă la Copenhaga – cu escală la Belgrad – pentru a se întâlni cu soţul şi fiica sa. Cu toate că avionul trebuia să decoleze la 15.45, zborul ei a întârziat 20 de minute.
“Nu ştiu dacă este din cauza grevei sau nu. Eu aş vrea doar să ajung la timp la Belgrad, pentru a mă urca în avionul de Copenhaga”, ne-a spus ieri femeia. Vali Iordache, directorul de comunicare al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, a declarat că, pe perioada celor două ore de grevă, au fost luate măsuri astfel încât pasagerii să fie afectaţi cât mai puţin. Astfel, potrivit acestuia au fost dublate turele, personalul a fost şi el suplimentat şi toate ghişeele de Check in au fost deschise în cele două ore de grevă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News