Canada a numit comportamentul chinez „neprofesionist” și cu „potențial riscant”.
China nu a comentat incidentele, despre care Canada spune că sunt abordate diplomatic.
Într-o declarație, șeful reațiilor cu mass-media din forțele armate canadiene, Dan Le Bouthillier, a declarat că incidentele au avut loc în timpul Operațiunii Neon, contribuția Canadei la punerea în aplicare a sancțiunilor Națiunilor Unite împotriva Coreei de Nord.
„În aceste interacțiuni, aeronavele PLAAF (Forțele Aeriene ale Armatei de Eliberare a Poporului) nu au respectat normele internaționale de siguranță aeriană”, a spus Le Bouthillier.
„Aceste interacțiuni sunt neprofesionale și/sau pun în pericol siguranța personalului nostru RCAF (Royal Canadian Air Force)”. Aeronava canadiană de patrulare maritimă implicată în acest incident opera de la baza aeriană Kadena din Japonia, între 26 aprilie și 26 mai”, mai spune Bouthillier.
Le Bouthillier a adăugat că, în unele cazuri, echipajul canadian s-a simțit suficient de amenințat încât să-și modifice rapid traseele de zbor pentru a evita potențialele coliziuni. Se pare că avioanele chineze erau atât de aproape încât echipajele lor erau „foarte clar vizibile”.
Comportamente similare din partea Chinei au mai fost raportate în trecut de avioanele și navele canadiene, americane și alte aliate care operează în Pacific.
În 2017, de exemplu, avioanele chineze au ajuns la 45 de metri de o aeronavă americană, o mișcare pe care Forțele Aeriene americane au numit-o „neprofesionistă”.
Doi ani mai târziu, două avioane de luptă chineze au zburat la 300 de metri pe lângă o navă de război canadiană.
Mai târziu, un ziar chinez de stat a descris incidentul drept o „primire călduroasă” pentru forțele canadiene de către forțele navale și aeriene ale Chinei.