Vineri dimineață, armata poloneză a postat pe X un mesaj prin care a avertizat că avioanele sale şi cele aliate zboară în spaţiul aerian al Poloniei, ceea ce poate provoca zgomot în partea de sud-est a ţării, în apropiere de granița cu Ucraina.
„Se observă o activitate intensă a aviaţiei cu rază lungă de acţiune a Federaţiei Ruse, legată de lansarea unor atacuri cu rachete asupra unor obiective situate pe teritoriul Ucrainei. Au fost iniţiate toate procedurile necesare pentru a asigura securitatea spaţiului aerian polonez”, a transmis comandamentul operațional al armatei poloneze.
Aceste măsuri survin după ce o rachetă rusească a intrat timp de 39 de secunde în spațiul aerian polonez în noaptea de 24 spre 25 martie.
Ministerul polonez de Externe Polonia l-a convocat pe ambasadorul Rusiei la Varşovia, Serghei Andreev, pentru a-i înmâna o notă de protest şi a cere explicaţii, dar acesta nu a răspuns solicitării.
În acelaşi timp, ministrul polonez al apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysh, a declarat că Polonia ar fi doborât racheta rusească dacă ar fi existat semne că aceasta se îndrepta spre o ţintă de pe teritoriul polonez.
Rusia a lansat în cursul nopţii de joi spre vineri un nou atac aerian masiv asupra unor instalații energetice din Ucraina, folosind diferite tipuri de rachete şi drone de atac. Armata ucraineană a anunţat că a distrus 84 din cele 99 de ţinte aeriene inamice.
În România, o dronă a căzut în Insula Mare a Brăilei. Sesizate de localnici, autoritățile române au declanșat o operațiune de amploare în zona căderii aparatului de zbor fără pilot. Ulterior, Ministerului Apărării Naționale a confirmat incidentul, precizând că au fost identificate „fragmente care par a proveni de la un dispozitiv aerian (dronă), pe un teren agricol din Insula Mare a Brăilei”.
Aceasta este cea de-a șasea dronă care a căzut pe teritoriul României de la începutul lunii septembrie 2023, ultima fiind găsită pe 14 decembrie, în zona localității Grindu, din județul Tulcea.