Componenta aviatică a paradei militare din 9 mai din Piaţa Roşie de la Moscova nu mai are loc, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, a anunţat luni dimineaţa purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, informează TASS.

Potrivit TASS, anul acesta la parada militară din Piaţa Roşie participă 11.000 de militari, alături de 131 de unităţi de tehnică militară.

Participanţi la „operaţiunea militară specială pentru apărarea Donbasului” defilează şi ei în Piaţa Roşie.

Oaspeţii invitaţi la tribună au primit „cadouri simbolice”, printre care un mic tanc T-90MC realizat la scară 1:35 de producătorul rus de tehnică militară „Zvezda”, câte un pled în culori de camuflaj şi şepci roşii.

Rusia numeşte agresiunea asupra Ucrainei drept „operaţiune specială pentru denazificarea” ţării vecine şi pentru protejarea comunităţii rusofone din estul acesteia, acuzaţie considerată de Kiev şi de Occident drept un pretext pentru invadarea Ucrainei.

Vladimir Putin a declarat luni că „intervenţia” Rusiei în Ucraina a fost necesară, pentru că Occidentul „se pregătea să ne invadeze pământul, inclusiv Crimeea”.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Urmărește-ne pe Google News