Un purtător de cuvânt al companiei aeriene Delta a declarat că zborul a fost întârziat din cauza unor pasageri “care au refuzat să urmeze instrucţiunile echipajului”.
Delta are o politică proprie strictă în ceea ce priveşte purtatul măştii de protecţie în aeronave, iar începând cu această săptămână, pasagerii care suferă de anumite boli şi nu pot purta mască trebuie să fie evaluaţi medical, în mediul virtual, înaintea zborului. Dacă acest lucru nu este posibil, operatorul le cere pasagerilor să ia în calcul anularea călătoriei.
Incidentul nu este unul singular, compania americană raportând mai multe situaţii asemănătoare.
“Încurajăm clienţii care nu pot purta mască de protecţie să reconsidere situaţia. Dacă decid să călătorească, sunt bine-veniţi la bordul aeronavelor noastre după completarea unei consultaţii virtuale, pentru a ne asigura că toată lumea este în siguranţă. Nu există ceva mai important decât sănătatea”, se arată într-un comunicat emis de Delta.
Statele Unite ale Americii au, conform worldometers, peste 4,3 milioane de cazuri de CODIV-19, fiind cel mai mare focar de coronavirus din lume, însă mai multe studii susţin că numărul persoanelor infectate ar fi de 10 ori mai mare decât cel raportat.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!