Avionul militar de tip L-39ZA a luat foc după ce s-a prăbuşit într-o zonă împădurită, cauzele prăbușirii nefiind încă anunțate de guvernul de la Sofia, care a precizat doar că a fost deschisă o anchetă. Avionul, de fabricaţie sovietică, fusese modernizat în 2022 pentru a fi adus la standardele NATO, a relatat Agerpres.

Cei doi piloți, născuţi în 1973 și 1996, nu au reuşit să se catapulteze şi au murit pe loc. „Erau dintre cei mai buni şi efectuaseră acest exerciţiu de mai multe ori”, a spus comandantul forţelor aeriene, Dimitar Petrov.

Spectacolul aerian prevăzut pentru sâmbătă, 14 septembrie, la împlinirea a 20 de ani de la aderarea Bulgariei la NATO, a fost anulat, fiind declarată zi de doliu în armată.

Preşedintele bulgar Rumen Radev, fost pilot de vânătoare şi ex-comandant al forţelor aeriene, a luat parte cu câteva ore înaintea accidentului la un zbor pe un aparat F-16 similar celor cu care armata Bulgariei se va dota din 2025.

Bulgaria, considerată ţara cea mai săracă din Uniunea Europeană, are o flotă aeriană învechită şi nu deține suficiente avioane în stare bună, iar piloţilor le lipsesc orele de pregătire, a arătat un raport guvernamental recent.

Urmărește-ne pe Google News