Este vorba despre un avion al KLM Royal Dutch Airlines, care plecase de la Oslo, de pe Aeroportul Torp Sandefjord și a fost nevoie să aterizeze la scurt timp după decolare.

Potrivit oficialilor, un Boeing 737-800, care era în drum spre Amsterdam de la Aeroportul Oslo, a suferit o defecțiune hidraulică la scurt timp după decolare.

Sursa: X

Echipa de la bord a decis să redirecționeze avionul către Aeroportul Sandefjord, aflat la aproximativ 110 kilometri sud de Oslo.

Avionul a aterizat în siguranță pe Aeroportul Sandefjord, dar a pierdut controlul în timpul rulajului de aterizare, conform Aviation24.be.

Potrivit oficialilor, aeronava a derapat de pe pista și s-a oprit pe iarba moale, lângă o cale de rulare.

Avionul Boeing transporta 182 de persoane, inclusiv pasageri și membri ai echipajului, dar niciunul dintre aceștia nu a fost rănit.

Duminică, 179 de oameni au murit într-un accident aviatic, după ce o aeronavă a companiei „Jeju Air” s-a prăbușit pe aeroportul din Muan, în sud-vestul Coreei de Sud, situat la 300 de kilometri de capitala Seul.

181 de pasageri, plus membri ai echipajului, se aflau la bord, la momentul prăbușirii aeronavei.

 
 

Urmărește-ne pe Google News