Potrivit poliției locale, trei vehicule au fost avariate, iar avionul, rupt la fuselaj, a rămas sprijinit de una dintre mașini.

Adjunctul șefului poliției din Victoria, Eline Moya, a spus că trei persoane au suferit răni care nu le-au pus viața în pericol. În ceea ce-l privește pe pilot, acesta era în curs de evaluare de personalul medical sosit la locul accidentului.

„Acesta nu este ceva ce vedem în fiecare zi, dar ne bucurăm că oamenii par să fie în regulă”, a precizat Eline Moya.

Numele pilotului nu a fost făcut public imediat. FAA a spus că va investiga accidentul.

Un martor al incidentului a povestit că se apropie de o intersecție când a început să audă sunetul unui motor de avion.

„În stânga mea am văzut pe perete umbra acestui avion. A trecut pe deasupra camionetei mele, iar la aproximativ un sfert de milă în fața mea a început să se clatine”, a precizat martorul.

Potrivit acestuia, după accident, s-a apropiat de avion și pilotul era conștient, dar nu a reușit să-l scoată până la sosirea salvatorilor.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! "Dumnezeu ne-a binecuvântat". Wow, ce schimbată e!! FOTO
Unica.ro

Partenera lui Nicușor Dan nici că a mai fost văzută așa! Imaginile cu Mirabela Grădinaru au intrat în atenția tuturor și mulți au dat zoom imediat, după ce un detaliu a stârnit reacții
Viva.ro

Irina Columbeanu a intrat la o facultate grea! Ce va studia fiica Monicăi și a lui Irinel. E pe cai mari în America: ziarele scriu despre ea!
Libertateapentrufemei.ro
Irina Columbeanu a intrat la o facultate grea! Ce va studia fiica Monicăi și a lui Irinel. E pe cai mari în America: ziarele scriu despre ea!
Cum vede șeful Inscop finala prezidențială: „9 din 10 votanţi PSD l-ar vota pe George Simion şi nu pe domnul Nicuşor Dan”
Adevarul.ro

De ce Cristina Ciobănașu nu mai apare în serialele de la Antena 1 produse chiar de mama ei adoptivă, Ruxandra Ion: „I-a fost foarte greu să accepte că…”
Elle.ro

Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!

A mers la mare cu un buget triplu față de o vacanță avută în Viena. Stațiunea aleasă
Observatornews.ro
A mers la mare cu un buget triplu față de o vacanță avută în Viena. Stațiunea aleasă
Horoscop 2 mai 2025. Săgetătorii au în față o zi care poate semăna cu o pauză binemeritată, după un efort intens
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI