Accidentul s-a produs în largul insulei Bequia, care face parte din Saint Vincent și Grenadinele, țara insulară din sudul Caraibelor.

Potrivit autorităților locale, aeronava cu un singur motor a decolat de pe aeroportul JF Mitchell la scurt timp după ora locală 12.00 și se îndrepta spre insula Sfânta Lucia, din apropiere, când a avut loc tragedia.

„La scurt timp după decolare, aeronava a întâmpinat dificultăți și s-a prăbușit în ocean”, a transmis, într-un comunicat, Forța de Poliție Regală Saint Vincent și Grenadinele.

La bordul aeronavei se aflau patru persoane, inclusiv pilotul. Pasagerii au fost identificați de poliție drept Christian Klepser, cetățean american în vârstă de 51 de ani, și cele două fiice ale sale, Madita, în vârstă de 10 ani, și Annik Klepser, în vârstă de 12 ani.

Pilotul, despre care poliția a transmis că deținea și avionul, a fost identificat ca fiind Robert Sachs.

„Pescarii și scafandrii de la Paget Farm s-au dus la locul incidentului cu bărcile pentru a acorda asistență”, a spus Forța de Poliție Regală Saint Vincent și Grenadine în declarație.

Trupurile tuturor celor patru victime au fost recuperate din apă, a anunțat ulterior poliția locală.

FOTO: Profimedia

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (3)

Marica13   •   08.01.2024, 15:31

Când te urci într un avion sau când călătorești trebuie să ți asumi că se poate întâmpla orice

bituca   •   06.01.2024, 07:18

Un accident tragic. Pacat ca nu a mai fost gasit nimeni in viata.

Luizamatza   •   05.01.2024, 22:13

Doamne fereste!!! Ce tragedie!!!

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Ce nume extrem de rare au copiii lui Nicușor Dan. NU le-ai mai auzit în România. Detaliul pe care primarul Capitalei l-a dezvăluit despre familia lui: “Când s-a născut fetița...”
Libertateapentrufemei.ro
Ce nume extrem de rare au copiii lui Nicușor Dan. NU le-ai mai auzit în România. Detaliul pe care primarul Capitalei l-a dezvăluit despre familia lui: “Când s-a născut fetița...”
Șoșoacă s-a aruncat în valuri, în Marea Neagră. „Și grasele poartă tricouri ude”
Adevarul.ro
Șoșoacă s-a aruncat în valuri, în Marea Neagră. „Și grasele poartă tricouri ude”
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Elle.ro
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Criminalul din Chiajna care şi-a împins prietenul spre moarte, de la etajul 5, s-a dat singur de gol. La audieri a început să se bâlbâie
Observatornews.ro
Criminalul din Chiajna care şi-a împins prietenul spre moarte, de la etajul 5, s-a dat singur de gol. La audieri a început să se bâlbâie
Horoscop 6 aprilie 2025. Săgetătorii s-ar putea să aibă dreptate cam în tot ce spun, dar contează foarte mult cum o fac
HOROSCOP
Horoscop 6 aprilie 2025. Săgetătorii s-ar putea să aibă dreptate cam în tot ce spun, dar contează foarte mult cum o fac

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI