AVION PRĂBUŞIT în UCRAINA | O reporteră BBC a primit documente aparţinând victimelor | VIDEO
Ziarista britanică realiza un reportaj la locul prăbuşirii avionului Boeing 777 al Malaysia Airlines, când un voluntar ucrainean s-a apropiat de ea şi i-a dat portofelul şi actele unei victime, un cetăţean olandez. Reportera susţine că acesta a fost al doilea caz de acest fel. Voluntarii aduşi să caute trupurile victimelor şi resturile avionului sunt în mare parte mineri din zonă. Ei nu ştiu ce să facă cu obiectele găsite, existând riscul ca dovezi importante să fie pierdute.Avionul Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines s-a prăbuşit pe 17 iulie în apropierea localităţii Grabovo, la 50 de kilometri de Doneţk. Cursa MH17 zbura de la Amsterdam spre Kuala Lumpur şi avea la bord 298 de pasageri şi membri ai echipajului. Toate persoanele aflate la bord au murit.