“Al doilea înregistrator de zbor al Tupolevului Tu-154 a fost descoperit şi recuperat” miercuri dimineaţă, a anunţat armata rusă, potrivit AFP.
Prima cutie neagră a fost găsită marţi dimineaţă şi este “într-o stare satisfăcătoare”, potrivit autorităţilor.
“De la începutul operaţiunilor de căutare, 12 bucăţi mari şi 1.547 de fragmente mici de avion au fost descoperite”, a anunţat Ministerul Apărării, precizând că este vorba de bucăţi de fuselaj, de motor şi de şasiu.
Porivit presei ruse, ultimele cuvinte ale unuia dinte piloţi sugerează că avionul a avut o problemă la flapsuri. “Comandante, ne prăbuşim”, ar fi spus pilotul. Această informație nu a fost însă confirmată oficial. Datele preliminare arată că flapsurile nu au funcţionat sincronizat, anunță agenția Interfax. Astfel, în aceste condiții, avionul nu a putut atinge o viteză suficientă pentru zbor şi s-a prăbuşit în mare, dezmembrându-se la impact.
Dacă informaţia se va confirma, problema tehnică va ridica semne de întrebare în legătură cu viitorul avioanelor Tu-154, care sunt folosite încă de ministerele ruse.
Ultimul accident major în care a fost implicat un Tu-154 a avut loc în 2010, când s-a prăbuşit avionul în care se afla preşedintele polonez Lech Kaczynski şi o mare parte din elita politică a Poloniei.
Avion militar rus s-a prăbușit duminică dimineață în Marea Neagră, în apropiere de Soci. Toți cei 92 de oameni aflați la bord, printre care zeci de membri ai Red Choir Army, au decedat în urma tragediei. Ulterior, Moscova a consemnat la sol toate avioanele Tu-154.