Potrivit imaginilor surprinse pe strada Calea Orheiului, sectorul Rîșcani din Chișinău, se vede cum fuzelajul unui avion de pasageri a fost urcat pe un evacuator și scos în afara orașului. Mai multe echipaje ale poliției au însoțit încărcătura până în raionul Strășeni.
„INSP a fost solicitat să ofere suport pentru transportarea unei încărcături de mari dimensiuni de la Aeroportul Internațional Chișinău până la intrare în localitatea Gornoe, raionul Strășeni. Măsurile de însoțire au fost necesare pentru a asigura securitatea circulației rutiere”, a declarat Natalia Golovco, purtător de cuvânt al Inspectoratului Național de Securitate Publică.
Tipul aeronavei este IL 18, care nu mai este operabil și nu mai are de ani buni un certificat de navigabilitate în Republica Moldova.
Totodată, reprezentanții Autorității Aeronautice Civile au transmis că aeronava a fost radiata din Registrul aerian al Republicii Moldova în 2010.
Avionul care aparține acum unui agent economic, va fi montat, cel mai probabil, pe post de monument, așa cum mai sunt și altele în Republica Moldova.
IL 18 este un avion de pasageri turbopropulsor mare, care a devenit unul dintre cele mai cunoscute aeronave din epoca sovietică, precum și una dintre cele mai populare și durabile.
FOTO: tg/vtememd; tik tok/igorsirbu