„Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, o aeronavă a Companiei TAROM care efectua astăzi zborul RO 187 pe ruta București – Amman a aterizat pe aeroportul din Larnaca, conform procedurilor standard în situații de vizibilitate scăzută. Subliniem faptul că siguranța și securitatea pasagerilor și a echipajului nu au fost puse în pericol nicio clipă, iar aeronava a aterziat în condiţii de maximã siguranţă, decolând spre destinația inițială – București imediat ce condițiile meteorologice au permis asta”, se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, pasagerii care trebuiau să ajungă la Amman urmează să fie rerutați sau cazați, după caz.
Compania TAROM precizează că depune toate eforturile și ia toate măsurile necesare pentru a minimaliza impactul pe care această situație l-ar putea avea în planul de călătorie al pasagerilor afectați.