Rosaviatsia, agenția de aviație a Rusiei, a declarat că Prigojin e una dintre cele 10 persoane aflate la bordul avionului prăbușit. Călătorea de la Moscova la Sankt Petersburg, când a căzut în apropierea satului Kujenkino, din regiunea Tver, a anunțat Ministerul rus pentru Situații de Urgență.
La ora 15:19 GMT, aeronava a efectuat o „cădere verticală bruscă”, a spus Ian Petchenik, de la Flightradar24. În aproximativ 30 de secunde, aeronava a căzut peste 8.000 de picioare de la altitudinea de croazieră de 28.000 de picioare. Adică 2.400 de metri din altitudine a pierdut în jumătate de minut.
„Orice s-a întâmplat, s-a întâmplat repede”, a spus Petchenik.
„Este posibil să se fi luptat (cu aeronava) după ce s-a întâmplat ceva” (piloții, n.red.), a spus Petchenik. Dar înainte de căderea dramatică a avionului, „nu exista niciun indiciu că ar fi fost ceva în neregulă cu această aeronavă”.
Videoclipul cu prăbușirea, apărut pe rețelele de socializare, a arătat avionul coborând rapid, cu nasul îndreptat aproape drept în jos și cu jet de fum sau vapori în spate.
Anchetatorii ruși au deschis o anchetă penală pentru a stabili ce s-a întâmplat. Unele surse anonime au declarat presei ruse că, după părerea lor, avionul a fost doborât de una sau mai multe rachete sol-aer. Reuters nu a putut confirma aceste informații.
Producătorul brazilian de avioane Embraer SA a declarat că nu a oferit niciun serviciu sau asistență în ultimii ani avionului. Compania a declarat într-un comunicat că a respectat sancțiunile internaționale impuse Rusiei. Avionul de lux a fost identificat pe Flightradar24 cu înregistrarea RA-02795, la fel ca și avionul care l-a transportat pe Prigojin în Belarus după revolta din iunie, a declarat o sursă din industrie, familiarizată cu subiectul.
Site-ul independent de urmărire a zborurilor online Flightradar24 a înregistrat ultima dată poziția aeronavei la 15:11 GMT, înainte de prăbușire. Blocarea transmisiunilor sau interferența în zonă a încetinit probabil colectarea de date suplimentare despre locație.
Alte date au continuat să fie primite timp de nouă minute. Flightradar24 a spus că avionul a trecut printr-o serie de urcări și coborâri de câteva mii de picioare fiecare de peste 30 de secunde, înainte de prăbușirea fatală. Flightradar24 a primit datele finale pe avion la 15:20.
La bordul aeronavei erau 10 persoane, doi piloți, o însoțitoare de zbor, Prigojin și alți membri ai grupului de mercenari Wagner.