“Iau o legătură şi o duc la casă. Vânzătoarea: «Ce vreţi să faceţi?» Eu, un pic iritat: Vreau să plătesc, desigur! «Nu se poate! Trebuie să completaţi un aviz de însoţire!» Dar eu nu cumpăr un camion de lemne, ci un braţ, cu etichetă şi cod de bare… «Nu contează, dacă sunteţi prins cu un singur lemn în maşină şi nu aveţi aviz de însoţire, riscaţi 5.000 de lei amendă! Aşa spune legea din 2010, care până acum nu prea s-a aplicat, dar în vara aceasta a plouat cu amenzi, inclusiv la magazinele de la care pleacă materialul lemnos fără acest document ». Eu: Chiar şi pentru un braţ de lemne? Ea: «Chiar!» M-am gândit atunci dacă Verestoy Attila o fi ştiind despre această lege…”.
În fine, vânzătoarea avea dreptate, este vorba despre Legea 171/2010 pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, art. 19, care spune că amenzile în cazul transportului de material lemnos fără aviz de însoţire se amendează cu sume între 2.000 şi 5.000 de lei.

Facem foc doar cu cărbune?

Omul a completat avizul, cu numele şoferului, numărul maşinii şi numele firmei de unde provine materialul lemons – ca la camioane – apoi a plecat spre ieşire. Se gândea că toată tevatura ilogică îl scapă totuşi de o posibilă amendă usturătoare.
“Când să ies din magazin, văd grătare de curte, cum am şi eu acasă, aranjate în şir lung şi frumos. Pe ele era un avertisment mare şi clar: nu ai voie să foloseşti lemne în ele, ci numai cărbune! Păi, atunci pentru ce mi-au mai vândut lemnele, cu aviz de însoţire, dacă nu am voie să le folosesc?”

 
 

Urmărește-ne pe Google News