Magistraţii l-au condamnat pentru omor calificat asupra unui membru de familie și l-au obligat pe Sebastian Felecanu, aflat acum în arest la domiciliu, să le plătească celor trei părţi civile din dosar 210.000 de euro, în total, echivalent în lei, drept daune morale.

Totodată, avocatul ieșean a fost obligat să mai plătească 80.000 de lei cheltuieli judiciare avansate de stat, care reprezintă instrumentarea cauzei în cursul urmăririi penale şi a judecăţii în primă instanţă.

Sebastian Felecanu a fost acuzat că în iunie 2021 a împins-o în gol, de la etajul 6 al unui bloc din cartierul Târgu Cucu din Iași, pe partenera sa de viață, avocata Monica Cioată, și a fost trimis în judecată în septembrie 2022 pentru omor calificat.

El nu a recunoscut niciodată că a ucis-o pe Monica Cioată, tânăra de 26 de ani care era însărcinată. Iniţial, procurorii au crezut că a fost un accident sau suicid, însă, după ce au adunat probe, l-au reţinut pe Sebastian Felecanu.

Urmărește-ne pe Google News