Avocata a afirmat, într-o declarație oferită reporterilor, la Brașov, și transmisă de Digi 24, că instanța trebuia să ia în calcul mai multe aspecte înainte de a lua decizia eliberării lui Cioacă.
„Cristian Cioacă nu a recunoscut niciodată săvârșirea faptelor comise. Nu a achitat despăgubirile morale stabilite de către instanță, atât față de familia Elodiei, cât și față de copil. Și nu se poate reține că dumnealui a fost de bună credință și nu a avut posibilitatea să achite aceste sume pentru că chiar avea bani. Când Elodia a murit existau bani în cont, vreo 60.000 de euro, au fost imobilele pe care a încercat să le înstrăineze (…). A încercat să îngreuneze ancheta, să șteargă urmele săvârșirii infracțiunilor, să distrugă probe. Și aceste aspecte ar fi trebuit să le aibă în vedere instanța”, a spus Crina Radu.
„Pe de altă parte, Cristian Cioacă a devenit un model negativ în momentul în care a săvârșit acea faptă pentru că, ulterior, au fost și alte persoane care i-au urmat tiparul”, a mai declarat avocata, menționând un caz de la Arad și unul de la Târgu Neamț, „unde au omorât, au încercat să distrugă cadavrul, să-l ascundă, crezând că nu vor putea să răspundă din punct de vedere penal în lipsa cadavrului”.
Eu spun că nu este un semnal bun pentru societatea în care trăim pentru că a crescut numărul infracțiunilor săvârșite cu violență. (…) Pedeapsa de 15 ani și 8 luni oricum era una relativ mică pentru gravitatea faptelor comise. (…) Se creează un precedent periculos.
Crina Radu, avocata familiei Elodiei Ghinescu:
Totodată, avocata a precizat că dacă Cioacă a avut un comportament corespunzător în penitenciar, „acest comportament l-a ajutat pe dumnealui”.
„A avut nenumărate permisii, a beneficiat de vizite, vizite intime, de pachete. Chiar și în penitenciar a avut un anumit tratament. Colegii dumnealui îmi spuneau că Cristian Cioacă a fost tratat într-un alt mod față de ceilalți deținuți”, a adăugat Crina Radu.
Tribunalul Argeș a decis marți, definitiv, eliberarea condiționată a fostului polițist Cristian Cioacă. Acesta a fost condamnat, în 2014, la 15 ani și 8 luni de închisoare pentru uciderea soției sale, avocata Elodia Ghinescu. Ea a dispărut în 2007, iar trupul său nu a fost găsit nici până acum.