Avocata Loredana Radu a ajuns la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în jurul orei 10.00 şi nu a dorit să spună ce le va comunica procurorilor despre Victor Ponta sau dacă va prezenta anchetatorilor documente medicale din care rezultă că premierul nu se poate prezenta la audieri, informează Mediafax.
Premierul Victor Ponta a susţinut, duminică seara, că ipoteza că a plecat să se opereze în Turcia pentru a scăpa o perioadă de presiunea DNA, care început urmărirea penală pe numele său, este „o imbecilitate susţinută de băsişti” şi a reafirmat că nu intenţionează să demisioneze de la şefia Guvernului.
Ponta a arătat că s-a prezentat încă de la început pentru a fi audiat la DNA şi că avocatul său va prezenta şi luni documente procurorilor.
Premierul a anunţat, duminică, că medicii turci care l-au operat au decis că poate fi externat, dar îşi va relua activitatea normală într-o perioadă de până la 28 de zile, astfel că îi va cere luni preşedintelui Klaus Iohannis să îi încredinţeze vicepremierului Gabriel Oprea atribuţiile de prim-ministru în acest interval. Oprea va avea inclusiv atribuţia de a conduce şedinţele de Guvern.

 
 

Urmărește-ne pe Google News