Marian Berindei zis ”Bucșă”, 41 de ani, membru al Clanului Chira, i-a tăiat piciorul lui Nicolae Victor, 24 de ani, după ce acesta i-a rupt, la rându-i piciorul.
În urma operațiunii de pedepsire, Berindei și complicii au fost trimiși în instanță, unde sunt judecați în stare de arest. Avocații lui Berindei susțin că ”primii vinovați în acest caz sunt cei care nu au acționat la timp pentru a interveni în mod egal pentru fiecare din agresori”.
A început de la o fată
Emil Constatinescu, unul dintre avocații lui ”Bucșă”, a povestit derularea evenimentelor, din perspectiva lor. ”Nicolae Victor împreună cu alți prieteni l-au tăiat cu săbii și topoare pe Berindei și i-a rupt piciorul. A tras și cu pistol. Nicolae Victor s-a răzbunat pe Bucșă, pentru că aflase că acesta a vrut să o ajute pe fosta iubită a lui Nicolae Victor să-l dea pe în judecată pentru viol. Bucșă se arătase dispus să o împrumute cu bani pe fată”.
Avocatul lui Nicolae Victor, Vlad Hosu, are altă versiune: ”Starea conflictuală între părți a debutat cu o agresiune a lui Victor Nicolae față de unul dintre inculpați (n.r. Berindei Marian), care anterior îi agresase un membru al familiei”.
Susțin că omul cu piciorul tăiat a fost protejat de polițiști
Marian Berindei și ceilalți șase acuzați de tentativă de omor sunt apărați și de avocatul Maria Vasii. ”Din punctul meu de vedere, primii vinovați în acest caz sunt cei care nu au acționat la timp pentru a interveni în mod egal pentru fiecare din agresori. Mă refer la Poliție și la procurori. Cred că așa-zisa victimă este informatorul polițiștilor și al procurorilor. Pentru că el are multe reclamații”, susține Maria Vasii.
Ea pretinde că victima a fost în repetate rânduri protejată de către autoritățile judiciare și că asta a determinat-o să ia un dosar de care ea însăși s-a temut, la început.
”Și pe mine m-a speriat cazul și acuzația și eram pe punctul să resping cererea de a fi apărător în cauză. După ce am aprofundat cazul, mi-am dat seama că merită totuși să fie susținut. De ce? Din lucrările de la dosar se arată că zona Tânganu era o zonă în care Poliția nu punea piciorul, polițiștii și procurorii, se pare că țineau parte cu adevărații agresori din zonă”, spune avocatul Maria Vasii.
”Nu au curajul să vină acasă”
”Avem niște declarații notariale din partea unei fete care a fost violată, minoră fiind, traficată. Ea a depus plângere, familia i-a fost amenințată, și chiar polițistul de caz ar fi determinat-o pe fată să renunțe la plângere. Toate aceste lucruri sunt cunoscute la nivel local și trecute cu vederea de autoritățile din zonă”, spune avocatul.
Astfel, ei au încercat să-și facă dreptate singuri, după episodul în care Bucșă a fost tăiat, iar, în sfidarea legii, încadrarea juridică dată de procurori pentru acea agresiune extremă a fost doar de ”loviri și alte violențe”
Maria Vasii, avocatul lui Berindei Marian zis Bucșă:
”Iar cel care a săvârșit acea agresiune împotriva lui Berindei a primit doar măsura controlului judiciar, deși în orice alte cauze echivalente din țara asta, veți găsi numai acuzații de tentativă de omor, și părțile se judecă în general arestați”, mai spune ea.
Avocatul Emil Constantinescu a adăugat: ”În timp ce se afla sub control judiciar, după ce l-a tăiat pe Bucșă, Nicolae Victor a urmărit-o cu mașina pe fata lui Berindei, iar aceasta s-a dus la Poliție să-l reclame că a vrut să o răpească. Poliția nu a făcut nimic”.
Tineri din aceste familii locuiesc pe la rude în București pentru că nu au curajul să vină acasă, la părinți, deoarece se așteaptă să se taie între ei, ca și cum ne adresăm noi câte o privire sau o vorbă urâtă. Tânganu e un teritoriu al nimănui. Ceva de necrezut”
Maria Vasii, avocatul lui Berindei Marian zis Bucșă:
”Oameni care au încercat să ucidă de două ori ar putea părăsi penitenciarul”
În numele clienților, avocații celor din Clanul Chira au cerut judecarea în libertatea. Pe de altă parte, avocatul Vlad Hosu, apărătorul victimei fără picior spune că la o asemenea violență judecarea în stare de arest este normală. ”Fără a comenta în vreun fel poziția Tribunalului Ilfov, pot să precizez doar că părțile civile așteaptă cu sufletul la gură fiecare decizie a Curții de Apel, fiind îngrozite de gândul că oameni care au încercat să ucidă de două ori ar putea părăsi penitenciarul”.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 6
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro