La jumătatea lunii iunie, avocații celor patru femei din Marea Britanie care-l acuză pe Andrew Tate de agresiuni sexuale și viol au venit în București. România este țara unde bărbatul se află în arest la domiciliu, alături de fratele său. Avocații au venit ca să-l notifice pe Tate că intenționează să deschidă un proces civil împotriva lui, în Marea Britanie. 

Între timp, frații Tate, împreună cu cele două femei românce, au fost trimiși în judecată pentru constituirea unui grup infracțional organizat în vederea comiterii pe teritoriul României, dar și în Statele Unite ale Americii, și în Marea Britanie a infracțiunii de trafic de persoane (față de fiecare inculpat în parte au fost reținute astfel: patru acte materiale, trei acte materiale, şase acte materiale și, respectiv, cinci acte materiale raportat la numărul de persoane vătămate), viol în formă continuată (două acte materiale), acces ilegal la sistem informatic, alterarea integrității datelor informatice, instigare la lovire sau alte violențe și lovire sau alte violențe.

Avocații cer anchetă penală

Infracțiunile de care frații Tate sunt acuzați de femeile din Marea Britanie au avut loc, susțin acestea, în perioada 2013-2015, în Regatul Unit. Cele patru femei au vârste cuprinse între 20 și 30 de ani. Una dintre ele a povestit, potrivit The Guardian, că a fost violată de Andrew Tate în 2014, pe când era studentă. 

Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori
Recomandări
Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori

Potrivit firmei de avocatură McCue Jury & Partners, care le reprezintă pe cele patru femei, scopul procesului intentat în civil este de a căuta „dreptate, responsabilitate şi compensaţii pentru victimele lui Tate”, precum şi de a încuraja „o anchetă penală în Marea Britanie cu privire la infracțiunile lui Tate, în speranţa că acesta va fi urmărit penal şi condamnat în Marea Britanie, pe lângă acuzaţiile cu care se confruntă în România”, după cum Libertatea a scris încă de săptămâna trecută. 

Tate acuză presa

Când a fost anunţată pentru prima dată plângerea civilă, purtătorul de cuvânt al lui Andrew Tate a declarat că bărbatul „neagă cu vehemenţă aceste acuzaţii, de care nu avea deloc cunoştinţă, şi este întristat de faptul că presa alege să acţioneze ca un mijlocitor pentru încercările oportuniste ale femeilor de a obţine câştiguri băneşti”.

Contactat de ziar, unul dintre avocații celor 4 victime, Jack Beeston, asociat al firmei de avocatură britanice McCue Jury & Partners LLP, cu sediul în Londra și Bristol, combate afirmațiile lui Tate. 

Avocatul uneia dintre femei susține că există multă dezinformare cu privire la acest caz, dar că aceasta e generată chiar de inculpații din România.

Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu
Recomandări
Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu

„Răspunsul lui Andrew Tate este cinic”

Libertatea: Puteți să detaliați, vă rog, acuzațiile formulate de cele patru tinere victime din Marea Britanie?
Jack Beeston, asociat McCue Jury & Partners LLP: Reprezentăm patru femei britanice care au fost abuzate de Andrew Tate în Marea Britanie în perioada 2013-2015. Poveștile lor au unele asemănări: toate au suferit violuri, bătăi, strangulări și amenințări cu moartea din partea dlui Tate și toate patru au declarat că li s-a indus teama că vor fi ucise de el. Sigur că există și diferențe între cele patru situații. 

– Purtătoarea de cuvânt a lui Andrew Tate a declarat presei române că acesta neagă vehement acuzațiile și a vorbit de oportunism, având în vedere că demersul este unul colectiv. Cum comentați această situație?
– Abordarea nu este una colectivă. Toate cele patru femei s-au prezentat separat, dar cum noi le reprezentăm pe toate, iar pârâtul din cererea propusă este același, atunci ele pot să își formuleze cererile împreună. Acest lucru este obișnuit și complet normal. A le numi oportuniste este cinic și repetă unul dintre cele mai retrograde și misogine răspunsuri la femeile care au curajul de a-și denunța abuzatorii. 

– Purtătoarea de cuvânt a mai declarat presei că trei dintre aceste persoane au depus plângeri penale în Marea Britanie, pe care autoritățile britanice le-au respins pe motiv că nu existau dovezi care să susțină acuzațiile.
-S-au răspândit multe informații eronate cu privire la plângerea penală din Marea Britanie. Există dovezi care să susțină afirmațiile clientelor noastre – iar ele sunt substanțiale. 

Instalații de pom din comunism se vând pe internet cu sute de lei. „Chiar și în ochii tinerilor pot părea cool și unice” I Interviu
Recomandări
Instalații de pom din comunism se vând pe internet cu sute de lei. „Chiar și în ochii tinerilor pot părea cool și unice” I Interviu

Decizia de neîncepere a urmăririi penale a fost luată de procurorul din Regatul Unit, dovezile nu au fost niciodată în fața instanței și am susține pe deplin redeschiderea anchetei penale. 

A spune că plângerea lor „a fost respinsă” înseamnă, din păcate, răspândirea unei dezinformări complete cu privire la ceea ce s-a întâmplat cu adevărat.

Punctul comun al victimelor: erau tinere, în jur de 20 de ani 

– De asemenea, purtătoarea de cuvânt a subliniat că niciuna dintre aceste victime nu ar fi întreprins vreo acțiune în justiție timp de 9 ani. Ce ne puteți spune despre acest lucru? Au depus plângeri până acum?
– Trei dintre clientele noastre au luat decizia curajoasă de a raporta ceea ce s-a întâmplat către autoritățile britanice din Regatul Unit. Victimele agresiunilor sexuale pot merge la poliție oricând doresc și, având în vedere gravitatea infracțiunilor comise împotriva lor, este de înțeles că le-a luat mult timp pentru a ajunge în punctul în care se simt suficient de puternice pentru a depune o plângere civilă. Ar trebui să fie aplaudate pentru curajul lor. 

– Așteptați vreun răspuns din partea avocaților lui Andrew Tate, cum credeți că se vor desfășura lucrurile în continuare? Ce urmează?
– Nu știm ce vor face domnul Tate și echipa sa de avocați. Cu toate acestea, dacă nu vom primi un răspuns la notificarea legală în următoarele două săptămâni, vom trece la inițierea procedurii la Înalta Curte din Londra. 

– Ce vârste aveau victimele în perioada menționată, 2013-2015?
– Din păcate, erau tinere și vulnerabile. În jurul vârstei de 20 de ani în toate cazurile. 

– Puteți să ne spuneți cum i-au cunoscut pe frații Tate?
– Poveștile despre cum i-au cunoscut pe frații Tate diferă, nu au fost identice. În unele cazuri, spun clientele noastre, au fost contactate prin intermediul rețelelor de socializare, iar în alt caz, de pildă, clienta afirmă că s-au întâlnit într-un bar din Marea Britanie.

Procurorii DIICOT estimează că vor trimite dosarul în judecată „în curând”

Frații Tate și două suspecte din România se află în arest la domiciliu în așteptarea procesului în care sunt suspectați de trafic de persoane în formă continuată, viol și formarea de organizație criminală pentru a exploata sexual femei – acuzații pe care le-au negat.

Cei patru au fost arestați preventiv pe 29 decembrie până pe 31 martie, când Curtea de Apel din București i-a plasat în arest la domiciliu.

Ancheta este în desfășurare și nu a ajuns încă în instanță. Procurorii DIICOT estimează că vor trimite dosarul în judecată „în curînd”, potrivit unor surse judiciare consultate de ziar.

Avem subiectele la matematica de la Evaluarea Nationala 2023!

Vezi rezolvarea subiectelor la mate de la Evaluarea Nationala 2023

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
FANATIK.RO
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Elle.ro
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Unica.ro
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Observatornews.ro
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI