- Sorina Pintea a fost arestată preventiv pentru luare de mită, fiind acuzată că a luat mită 10.000 de euro și 120.000 de lei, sumă ce reprezintă 7% din valoarea unui contract de lucrări la Spitalul Județean Baia Mare, al cărui manager este.
- Potrivit referatului DNA, Sorina Pintea „a demonstrat un nivel ridicat de perseverență infracțională”, iar reacția ei în momentul în care a aflat ce sumă va lua mită a fost „super tare”.
Avocații Sorinei Pintea susțin că, în spațiul public, au apărut informații contradictorii, legate de acuzațiile care îl vizează pe fostul ministru al Sănătății.
Aceștia susțin că fostul ministru nu știa ce se află în pungă, contrazicând referatul procurorilor DNA, conform cărora Sorina Pintea a exclamat „Super tare!” când a aflat de suma pe care o va primi mită.
„Nu a existat un flagrant, acesta fiind motivul pentru care nu există un proces verbal încheiat în acest sens. Menționăm în mod expres că nu este vorba de achiziționarea de aparatură și/sau consumabile medicale având legătură cu epidemia de Coronavirus, fiind vorba despre un contract încheiat și derulat în 2019”, susțin avocații Sorinei Pintea, potrivit Știripesurse.ro.
Avocații mai susțin că „Sorina Pintea se află într-o luptă
nedreaptă, întrucât este obligată să își apere întreaga carieră și probitate
profesională dintr-o postură vulnerabilă, starea sa de sănătate fiind una
precară, agravată pe fondul privării de libertate”, precizează echipa de
avocaţi de la Mocanu & Asociaţii.
Redăm comunicatul integral al echipei de avocați:
„Având în vedere informațiile contradictorii apărute în spațiul public la adresa doamnei Sorina Pintea, facem următoarele precizări pentru a clarifica acuzațiile formulate împotriva acesteia:
1. În opinia organului de urmărire penală, acuzația de luare de mită în formă continuată, faptă prevăzută de disp. art. 289 alin.1) Cod penal rap. la art. 6 din Legea 78/2000 cu aplicare art. 35 alin.1) Cod penal, constă în două acte materiale:
a) solicitarea și primirea în mod direct și pentru sine, undeva în luna noiembrie /decembrie 2019 a sumei de 10.000 Euro de la suspectul C.M., sumă care ar fi provenit de la un reprezentant al unei societăți comerciale din București. Cu privire la această faptă există doar un denunț, inițial susținându-se că ar fi fost dată lui C.M. pentru el și abia din data de 27.02.2020 s-a pretins că aceasta ar fi ajuns în realitate la doamna Sorina Pintea.
b) solicitarea și primirea în mod direct, în data de 28.02.2020, a sumei de 120.000 lei de la suspectul C.M., sumă care ar fi provenit de la un reprezentant al conducerii unei societăți comerciale din București. Această acuzație este susținută doar prin denunțul lui C.M., redarea trunchiată a unui dialog de aproape 1 minut din 28.02.2020 și de plasarea unei pungi cu bani, al cărui conținut nu a fost cunoscut de doamna Sorina Pintea până la sosirea organelor de urmărire penală.
Nu a existat un flagrant, acesta fiind motivul pentru care nu există un proces verbal încheiat în acest sens. Menționăm în mod expres că nu este vorba de achiziționarea de aparatură și/sau consumabile medicale având legătură cu epidemia de Coronavirus, fiind vorba despre un contract încheiat și derulat în 2019.
Doamna Sorina Pintea nu se face vinovată de infracțiunea de care este acuzată, domnia sa nu a săvârșit vreo infracțiune și nu a pretins sume de bani, așa cum se susține. De altfel, doamna Sorina Pintea nu a avut atribuții în legătură cu încheierea sau executarea contractului de achiziție publică în raport de care sunt formulate acuzațiile.
Doamna Sorina Pintea este victima unei înscenări și a unor jocuri politice murdare, dovadă suplimentară în acest sens fiind și gestul denunțătorului, extrem de atipic procedural, de a-i contacta fiul pentru a-i spune adevărul, și anume că, în realitate, banii nu erau solicitați pentru mama sa și nici predați ulterior acesteia.
Nici fiul doamnei Sorina Pintea și nici aceasta nu au formulat acuzații la adresa altor persoane, întrucât nu au cunoștință de fapte de natură penală, însă este evident, încă odată, că informațiile denunțătorului C.M. sunt false și nefondate.
Doamna Sorina Pintea se află într-o luptă nedreaptă, întrucât este obligată să își apere întreaga carieră și probitate profesională dintr-o postură vulnerabilă, starea sa de sănătate fiind una precară, agravată pe fondul privării de libertate”.