Pana sa ia in seama „oferta” Ioanei Maria Vlas, oficialii romani trebuie sa afle daca exista intr-adevar o legatura intre aceasta si avocatul Sheftel. In discutia pe care acesta a purtat-o cu ambasadorul Romaniei la Tel Aviv, Mariana Stoica, el nu a adus nici o dovada in acest sens. Iar Ministerul roman al Afacerilor Externe a aflat din presa ca avocatul ar dispune de o caseta video in care Vlas il mandateaza pe israelian sa-i apere interesele. Conform purtatorului de cuvant al acestei institutii, Victor Micula, „in momentul in care vom avea confirmarea, procurorii romani se vor intalni cu aparatorul ori aici, ori in Israel”. Ieri, lui Yoram Sheftel i-a fost trimis un fax de la Ambasada Romaniei din Tel Aviv in care i se cere sa dovedeasca faptul ca este avocatul lui Vlas. Acesta este singurul demers pe care autoritatile romane il asteapta de la Sheftel.
In ceea ce priveste o eventuala „tocmeala” legata de termenii predarii Mariei Vlas (foto), seful IGP, generalul Florin Sandu, a explicat ca in legislatia noastra nu exista, deocamdata, o lege a negocierii. In schimb, oamenii legii se pot folosi de „un procedeu de ancheta” pentru a putea vorbi cu cel care vrea sa se predea. „Asteptam intai oferta si apoi putem discuta la modul concret”, a mai spus generalul.