„Autoritățile italiene au respins în mod definitiv mandatele europene de arestare și au constatat că Mario suferă de acele probleme psihice. Autoritățile române nu și-au pus problema că Mario este chiar o persoană bolnavă, pentru că, dacă nu ar fi, nu ar sta internat într-o clinică de psihiatrie din Italia cât timp are rezidență în Italia, iar familia deține o proprietate la Milano. Niciun om sănătos la cap nu stă internat la psihiatrie în condițiile în care are apartament la Milano”, a spus Florin Durgheu vineri seară, 10 februarie.

„De fapt și de drept, și dacă ar fi doi ani, cinci ani sau 35 de ani, e absolut egal, deoarece Mario Iorgulescu nu va face nicio zi de pușcărie, autoritățile Italiei respingând definitiv solicitarea autorităților române de emitere a mandatului european de arestare”, a completat avocatul.

Durgheu susține că Mario Iorgulescu a fost condamnat pentru că este fiul președintelui LPF, Gino Iorgulescu, „care de fapt a fost ținta și prin fiu au vrut să lovească în domnul Iorgulescu. Asta se vede evident, din avion”.

Tribunalul București a decis vineri, 10 februarie, că Mario Iorgulescu trebuie să execute 15 ani și 8 luni de închisoare. Tânărul de 27 de ani a fost acuzat de omor după ce, în noaptea de 7-8 septembrie 2019, a provocat un accident rutier în urma căruia un om și-a pierdut viața. Decizia Tribunalului București nu e definitivă.

Mario Gino Iorgulescu, care a plecat în Italia în 2019, după ce a comis accidentul mortal, este dat în urmărire de Poliţia Română din mai 2020. Pe 31 mai 2022, Curtea de Apel din Milano a respins cererea de extrădare a fiului lui Gino Iorgulescu, deoarece starea lui psihică „este de natură să împiedice participarea conștientă la proces într-un mod ireversibil”, au precizat magistrații italieni.

 
 

Urmărește-ne pe Google News