La ieșirea din sala de judecată, avocatul Adrian Bendeac, unul dintre cei cinci apărători ai lui Vlad Pascu, s-a arătat nemulțumit că inculpatul stă în arest, din cauză că procesul se tot amână.

„Au fost formulate două cereri de amânare, care au fost admise. Din moment ce instanța a admis (amânarea – n.r.), înseamnă că a fost întemeiată”, a declarat avocatul. 

„Măsurile preventive durează destul de mult, tocmai motivat de faptul că suntem încă în procedură, că nu s-a finalizat cercetarea judecătorească. Sperăm ca această judecată să se finalizeze într-un termen rezonabil și pentru inculpat, și, bineînțeles, și pentru persoanele vătămate, și pentru părțile civile, pentru toată lumea. Nu e ceva plăcut să vii aici și să auzi la fiecare termen că mai sunt alte aspecte de amânare sau că sunt motive care, până la urmă, duc la amânarea cauzei”, a precizat apărătorul lui Vlad Pascu.

Avocatul victimelor se așteaptă la reluarea procesului de la zero

Pe de altă parte, avocatul Adrian Cuculis, care îi reprezintă în proces pe părinții Robertei Dragomir și pe tinerii răniți în accident, a explicat că procesul ar putea să se reia de la zero, deoarece la termenul de joi, judecătoarea Popoviciu a formulat o cerere de abținere. 

„Eu consider că această cerere de abținere trebuia formulată de doamna judecător încă de acum două termene. Totuși, nu este târziu nici în al 12-lea ceas că s-a formulat această cerere de abținere de către doamna judecător, care, mai pe scurt, solicită colegilor dânsei să o retragă din acest dosar”, a declarat Cuculis.

Mai departe, apărătorul arată care sunt cele două variante posibile pentru acest proces.

„Important este de știut că dacă se va admite cererea de abținere, întreg procesul se va relua de la zero. Dacă doamna judecător va fi suspendată pe data de 24 aprilie, se va relua procesul de la zero. Dacă niciuna dintre cele două variante nu se va aplica, la termenul următor vor fi audiate persoanele citate azi și vom pune concluzii pe fond. Noi eram pregătiți cu 120 de întrebări pentru aceste audieri”, a mai spus avocatul.

„La termenul de azi nu s-a pus problema să se reia procesul”, a precizat, la rândul lui, avocatul Bendeac, care îl reprezintă pe Pascu.

Aflat în arest preventiv din 19 august anul trecut, Vlad Pascu cere periodic să fie lăsat în arest la domiciliu, ca să se poată pregăti pentru admiterea la facultate. Solicitarea i-a fost respinsă, până acum, de judecători.  

Vlad Pascu e judecat pentru ucidere din culpă

La termenul de azi, al patrulea din procesul lui Vlad Pascu, trebuia să aibă loc audierea a șapte părţi civile şi a unui martor, la cererea avocaţilor lor.  

Vlad Pascu e judecat pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului, iar la proces, el şi-a recunoscut faptele.

El a cerut, iar instanţa i-a admis, judecarea în procedură simplificată, care reduce cu o treime limitele pedepselor. Pentru ucidere din culpă, dacă va fi găsit vinovat, Pascu va primi o pedeapsă cuprinsă între 2 ani şi 7 ani de închisoare. 

Instanța n-ar mai putea dispune suspendarea executării pedepsei, pentru că, la data comiterii accidentului de la 2 Mai, intrase deja în vigoare „Legea Anastasia”.

Prin avocaţi, părinţii tinerilor ucişi în accident au cerut schimbarea încadrării juridice a faptelor de care este acuzat Pascu, din ucidere din culpă în omor calificat, pedepsit cu detențiune pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani.

La termenul trecut, judecătoarea Popoviciu a respins cererea de schimbare a încadrării juridice.

Cereri de recuzare, de strămutare și verificări ale Inspecției Judiciare

La primul termen al procesului, judecătoarea Popoviciu a intrat în sala de ședințe mestecând gumă, apoi a strigat prezenţa şi a întrebat dacă Sebastian Olariu, unul dintre tinerii ucişi în accident, e prezent şi el la proces. „A decedat o victimă?”, s-a mirat judecătoarea, auzind rumoarea celor din sală. 

Prin avocat, părinţii Robertei Dragomir au cerut recuzarea judecătoarei, motivând că magistratul „a dat dovadă de gravă neglijență în administrarea dosarului”. Cererea de recuzare a fost respinsă de Judecătoria Mangalia, care a explicat că argumentele invocate de avocat sunt „cel mult chestiuni ce ţin de pregătirea profesională a doamnei judecător”.

Pe 19 martie anul acesta, şi procurorii care l-au trimis în judecată pe Vlad Pascu au solicitat strămutarea procesului, „având în vedere pericolul de tulburare a ordinii publice”, dar şi „percepția opiniei publice asupra imparţialităţii judecătorilor” din Mangalia. Dar Curtea de Apel Constanța a respins solicitarea procurorilor, considerând-o neîntemeiată.

CSM decide pe 24 aprilie dacă o suspendă pe judecătoare

Pe 23 februarie 2024, după ce presa a dezvăluit ce s-a întâmplat la primul termen al procesului, Inspecția Judiciară a anunțat că s-a autosesizat și că verifică dacă judecătoarea Popoviciu a respectat obligația de studiere a dosarelor anterior ședinței de judecată, maniera de gestionare a dosarelor și ședințelor de judecată, comportamentul ei în ședințele de judecată, „în principal cu referire la ședința de judecată din data de 22.02.2024”, dar şi existența unor eventuale situații de incompatibilitate în legătură cu dosarul privind accidentul de la 2 Mai. 

Pe 16 aprilie, după finalizarea verificărilor prealabile, Inspecția Judiciară a cerut CSM suspendarea judecătoarei, până la finalizarea procedurilor disciplinare. Pentru soluţionarea cererii, CSM a dat termen a doua zi, dar Ancuța Popoviciu a solicitat acordarea unui nou termen, pentru a se putea prezenta în faţa secţiei. 

Iar pe 17 aprilie, Secția pentru judecători în materie disciplinară a anunțat că amână luarea unei decizii pentru data de 24 aprilie, „pentru a garanta dreptul la apărare” al judecătoarei. 

La Inspecţia Judiciară, cercetarea disciplinară ce o vizează pe Ancuţa Popoviciu ar trebui să se finalizeze la mijlocul lunii mai, anul acesta, potrivit unor surse din cadrul instituţiei.

Un cocteil de droguri şi două vieţi secerate

În noaptea de 19 august anul trecut, când a comis accidentul mortal, Vlad Pascu conducea mașina tatălui său: un Mercedes decapotabil, model de epocă. Expertiza tehnică a stabilit că, înainte de impact, maşina avea 103 km/h, în condiţiile în care, pe acea bucată de drum (curbă deosebit de periculoasă), viteza maximă admisă era de 50 km/h.

La scurt timp după producerea accidentului, Vlad Pascu a fost prins în Vama Veche. Întrebat de ce e atât de avariată maşina lui, el a explicat: „am lovit o pasăre”.

Testat pentru droguri, Pascu a ieşit pozitiv la cocaină, amfetamine, metamfetamine şi ecstasy. 

Oprit de poliţie înainte de accident şi lăsat să plece

Cu o zi înainte de accident, pe 18 august 2023, Vlad Pascu a fost oprit în trafic chiar de către şeful Poliției Rutiere Constanța. Conducea același Mercedes decapotabil şi nu avea semnul de „şofer începător”, deşi obţinuse carnetul de conducere cu trei luni în urmă. Mai mult, maşina nu avea nici poliță RCA, dar polițistul, care trebuia să-i rețină talonul şi plăcuțele de înmatriculare, l-a lăsat pe Pascu să plece, fără nicio sancțiune.

În noaptea de 18/19 august 2023, tânărul a ajuns în Vama Veche şi a plecat să-și plimbe prietenii cu Mercedesul. Ei au declarat, ulterior, în anchetă că Pascu „conducea haotic, făcea drifturi şi avea viteză foarte mare, chiar şi 200 km/h”. 

La ora 00:40, un bărbat care a văzut maşina lui Pascu în trafic a sunat la 112, semnalând că e posibil ca şoferul să fie beat sau drogat. Abia după două ore, Mercedesul a fost oprit în Vama Veche de un agent de poliție și un jandarm care au găsit în mașină, în portiera de lângă scaunul șoferului, patru pastile sedative şi un joint.

Însă Pascu a fost testat doar pentru consum de alcool. Rezultatul a fost negativ, iar la ora 4:30, el a fost lăsat să plece. A urcat din nou la volan, iar în mai puţin de o oră a provocat accidentul mortal. 

Dacă poliţiştii şi-ar fi făcut treaba, „100% tragedia putea fi evitată”, recunoştea şeful Poliţiei Române, chestorul Benone Matei, imediat după accident. 

Tot atunci, ministrul de interne, Cătălin Predoiu, anunţa că vor fi declanşate cercetări prealabile pentru patru şefi din IPJ Constanţa şi un agent de poliţie. În cazul altor doi poliţişti, a fost sesizat Parchetul, pentru abuz în serviciu. 

Până acum, nimeni nu a fost pus sub acuzare. Iar dintre poliţiştii cercetaţi, doar doi au fost sancţionaţi, simbolic, cu reducerea salariului cu 20%, pentru trei luni.

Procurorii spun că şi victimele sunt vinovate

Cercetările din dosarul accidentului de la 2 Mai au fost finalizate în octombrie, anul trecut. Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia precizează, în rechizitoriu, că „accidentul a fost cauzat de un cumul de factori”, iar vinovaţi sunt şoferul care conducea drogat şi cu viteză, dar şi victimele care, circulând pe marginea şoselei, „pe partea dreaptă a sensului lor de mers”, „au creat o stare pasivă de pericol”.

Procurorii au fost de acord cu experţii care susţin că, dacă tinerii implicaţi în accident „s-ar fi deplasat pe acostamentul din stânga, ar fi dispus şi ei de posibilități de evitare a accidentului”. 

Anul trecut, după producerea accidentului, Vlad Pascu şi părinţii lui au fost inculpaţi într-un dosar de trafic de droguri. Mama tânărului, Miruna Pascu, e acuzată şi de influenţarea declaraţiilor şi ameninţare, iar tatăl, Claudiu Pascu, pentru deţinere, fără drept, de muniţie letală. 

Dosarul a fost trimis în judecată de DIICOT şi e încă în camera preliminară de la Tribunalul Bucureşti.

Urmărește-ne pe Google News