Renate Weber a fost propusă de ALDE pentru funcția de Avocat al Poporului, iar contestația depusă vine la două zile după ce ALDE a decis să iasă de la guvernare.

În legătură cu OUG privind Codul Administrativ, Avocatul Poporului spune că modificările nu se justifică și prezintă trei motive în acest sens:

1. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 contravine art. 115 alin. (4) din Constituție, deoarece nu răspunde exigențelor Constituției privind delegarea legislativă, astfel cum aceasta a fost dezvoltată prin jurisprudența Curții Constituționale

În urma analizării actului normativ, Avocatul Poporului a constatat, între altele, că în cuprinsul ordonanței sunt reglementate o serie de aspecte care nu au legătură și nu sunt nici interdependente cu motivele invocate de Guvern în susținerea urgenței și situației extraordinare care motivează adoptarea unei asemenea ordonanțe. Avocatul Poporului consideră că maniera aleasă pentru soluționarea situației administrației publice centrale și locale din România nu este adecvată, întrucât mecanismul legislativ al ordonanței de urgență prezintă un regim aparte, care ar trebui să fie folosit în situații extraordinare, urgente și a căror reglementare nu poate fi amânată. Or, situația care a generat adoptarea acestei ordonanțe de urgență este deja de notorietate și a cunoscut anterior mai multe inițiative legislative, ultima fiind, în acest sens, cea inițiată în Parlamentul României, în cursul anului 2018 (PL-x nr. 369/2018 Proiect de Lege privind Codul administrativ al României), care a încetat prin respingerea definitivă de Camera Deputaților a proiectului de lege.

Tamila Andreea Cristescu, fiica lui Radu Cristescu de la PSD, rechemată de Oana Țoiu de la Consulatul din New York și dată afară din MAE. Ce salariu avea
Recomandări
Tamila Andreea Cristescu, fiica lui Radu Cristescu de la PSD, rechemată de Oana Țoiu de la Consulatul din New York și dată afară din MAE. Ce salariu avea

2. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 contravine prevederilor constituționale ale art. 69 privind mandatul reprezentativ, ale art. 109 referitoare la răspunderea membrilor Guvernului și ale art. 111 alin. (1) privind controlul parlamentar al activității Guvernului.

Din examinarea argumentelor utilizate de Guvern pentru justificarea demersului legislativ în calitate de legiuitor delegat, Avocatul Poporului constată că se tinde la inversarea raporturilor constituționale dintre Parlament și Guvern. Niciodată situația extraordinară si urgența unui demers legislativ delegat nu pot fi acceptate ca o sancțiune a eșecului procesului de legiferare derulat de Parlament, acesta fiind reprezentantul poporului și unica autoritate legiuitoare. Principiul colaborării loiale dintre instituțiile și autoritățile statului nu înlătură funcția de control pe care Parlamentul o are asupra Guvernului și nu inversează acest control.

3. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 contravine art. 115 alin. (6) din Constituție, întrucât afectează regimul instituțiilor fundamentale ale statului, în speță Guvernul.

Analizând noua soluție legislativă, Avocatul Poporului constată că din condițiile generale pentru ocuparea funcției de membru al Guvernului a fost înlăturată condiția incompatibilității, ceea ce produce consecințe negative prin fragilizarea statutului membrilor Guvernului și a instituției în ansamblu. Eliminarea condiției de ocupare a funcției de către o persoană aflată într-unul din cazurile de incompatibilitate poate conduce la situații de fapt în care o persoană decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică în aplicarea Legii nr. 176/2010, să fie numită în funcția de membru al Guvernului doar pentru ca mai apoi, când se constată interdicția, să înceteze calitatea de membru. Similar, oferirea unui termen de 15 zile după învestire pentru a ieși din situația de incompatibilitate, afectează în mod negativ credibilitatea unei instituții fundamentale a statului, întrucât permite declanșarea procedurilor constituționale prevăzute de art. 103-104 (care implică Președintele României, prim-ministrul și Parlamentul), în considerarea unei persoane aflate într-o situație de incompatibilitate”.

Regimul din Iran, aproape de colaps. „Acestea sunt ultimele suflări ale unui muribund”, spune un analist american de top
Recomandări
Regimul din Iran, aproape de colaps. „Acestea sunt ultimele suflări ale unui muribund”, spune un analist american de top

Prevederile controversate ale Codului Administrativ

Ordonanța de modificare a Codului Administrativ a fost adoptată în ședința de Guvern din 25 iunie. Opoziția a atacat dur modificările, spunând că acestea conțin mai multe prevederi controversate, printre care pensiile speciale pentru aleșii locali și aprobarea proiectelor care vizează administrarea patrimoniului cu majoritate absolută (jumătate plus unu din numărul consilierilor în funcție), față de două treimi cât era până acum.

Nemulțumiri au venit și din partea UDMR, care a cosniderat că noul Cod Administrativ aduce un regres în folosirea limbii materne.

Principala nemulţumire a UDMR-iştilor este ce a folosirii limbii maghiare în administraţia locală din zonele cu populaţie aparţinând minortităţii maghiare. Conform noului Cod Administrativ, după recensamântul din 2021, dacă populaţia maghiară scade sub 20%, pierde şi acest drept.

Și președintele Iohannis a criticat Codul Administrativ, spunțnd că adoptarea acestuia prin ordonanţă de urgenţă reprezintă un grav atentat la adresa întregului sistem administrativ din România.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații