Ludovic Orban a anunțat, în ședința de Guvern, că astăzi Comitetul pentru situaţii de urgenţă va declara starea de alertă în România și că vor fi măsuri obligatorii.
Starea de alertă se va face în baza OUG 21/2004, dar, încă dinaintea anunțului de la Guvern, Renate Weber a atras atenția că în acest scenariu nu pot fi limitate drepturi și libertăți fundamentale prin ordonanță de urgență, ci doar prin lege. Iar legea adoptată ieri de Camera Deputaților ar putea intra în vigoare cel mai devreme miercuri.
Ea a precizat că și dacă Guvernul decide să instituie de vineri, prin OUG, starea de alertă, ceea ce s-a și întâmplat, aceasta va fi pentru o perioadă scurtă, până când legea adoptată miercuri de Parlament intră în vigoare.
“Nu se mai justifică să ieșim din case cu declarații”
Ea a precizat că în perioada stării de alertă decise din OUG, pentru câteva zile, nu poate fi vorba și de restricții de circulație și de amenzi, pentru că ar fi în contradicție cu ce a decis CCR.
“Nu cred că putem vorbi de obligații acum. Avem decizia clară a CCR de ieri că nu se poate așa ceva. Numai prin lege putem restricționa anumite drepturi. Cei care vor fi amendați în această perioadă cred că ar avea câștig de cauză imediat, în orice instanță”, a spus Renate Weber.
Avocatul Poporului a mai spus că eforturile trebuie
îndreptate acum pentru a sfătui oamenii să respecte recomandările de distanțare
socială.
“Nici nu se mai justifică să ieșim din case cu declarații.
Important e să nu ieșim mai mult decât pentru strictul necesar. E vorba de
responsabilitatea fiecăruia acum. Să ne comportăm responsabil. Ar fi păcat să
ne înecăm la mal. Virusul nu a trecut.
“Virusul nu știe să citească amenzi. Noi trebuie să avem grijă”
Avocatul Poporului a mai spus că în zilele următoare, după ridicarea stării de urgență, responsabilitata este a oamenilor, care trebuie să conștientizeze că epidemia nu a trecut și să păstreze distanța socială, să respecte reguli sanitare.
“Polițiștii e bine să fie în continuare pe străzi. Eu, personal, nu mă voi mișca mai mult decât am făcut-o până acum. Virusul nu știe să citească amenzi. Virusul poate fi ținut departe numai de noi, prin comportamentul nostru responsabil. Noi înșine trebuie să avem grijă de noi și de ceilalți”, transmite Avocatul Poporului.
Avocatul Poporului nu va contesta la Curtea Constituțională legea privind starea de alertă în cele două zile înainte ca actul normativ să fie trimis președintelui pentru promulgare, a mai spus Renate Weber, dar a precizat că va face o analiză pentru a vedea dacă sunt prevederi neconstituționale, care însă va fi de durată.