„Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi a demarat o anchetă urgentă în cazul fetiţei luată cu mascaţii din casa în care a crescut, după ce a fost adoptată de o familie din Statele Unite ale Americii. Sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a art. 22 şi art. 49 din Constituţia României, privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică şi protecţia copiilor şi a tinerilor”, se arată în comunicatul transmiss de Avocatul Poporului.
Instituția precizează că ancheta va fi efectuată de către specialişti din cadrul Domeniului pentru prevenirea torturii şi Avocatului Copilului.
Sorina locuia împreună cu asistenta maternală, care a avut grijă de fetiţă în ultimii şapte ani. Ieri dimineață, a fost luată din casa acesteia.
Potrivit presei locale, între timp, asistentei maternale i s-a desfăcut contractul de muncă, iar autorităţile au considerat că fata stă ilegal la domiciliul acesteia.
În imaginile înregistrate de soţul femeii apare fetiţa de 8 ani, care plânge şi se zbate pentru a rămâne alături de asistenta maternală, căreia îi spune ‘mama’.
Procurorul acuzat că a bruscat fetița din Mehedinți se apără, spunând că nu s-a filmat chiar tot: „Nici nu am vrut să o strâng. Am luat-o în brațe până la urmă”.
În urma acestei acțiuni, Procurorul general al României, Bogdan Licu, a dispus o anchetă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
De asemenea, se va ancheta modul în care a fost coordonată percheziția domiciliară.
La fel a cerut și premierul Viorica Dăncilă, să fie anchetat acest caz, declarând că „nu trebuie să se joace nimeni cu sentimentele unui copil!”
Ulterior, Ministerul Muncii a explicat care e situația fetiței din Mehedinți: „Asistentul maternal nu a vrut să o adopte. Copilul era ținut ilegal”.
Vezi primele fotografii cu Sorina, după ce a ajuns la familia adoptivă din SUA. „Este bine, a promis că vom fi prieteni”!
FOTO: Hepta
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro