Presa a relatat, în 11 octombrie, că asistenta Mariana Luceanu – care a făcut greva foamei alături de colegul său, Daniel Simion, în semn de protest faţă de condiţiile improprii din Spitalul Universitar – a fost concediată.
Avocatul Poporului reaminteşte faptul că a efectuat o anchetă, în 23 august, după discuţii avute la acea vreme cu asistenţii medicali aflaţi în greva foamei. La finalul anchetei, în sala de şedinţe a fost chemat şi Simion Daniel Petrică, însă reprezentanţii spitalului nu au dorit să ia parte la această întrevedere.
„Domnul Simion Daniel a susţinut că atât dumnealui cât şi doamna Luceanu Mariana au renunţat la greva foamei, cel puţin până la finalizarea raportului de control al Corpului de Control al Ministrului Sănătăţii. De asemenea, a susţinut în continuare că la nivelul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti sunt o serie de nereguli, fără însă a prezenta vreo dovadă că a sesizat în scris conducerea spitalului sau alte organe abilitate cu privire la existenţa acestora”, se spune în comunicat.
Conform acestuia, faţă de cele discutate atât cu conducerea spitalului, cât şi cu Simion Daniel, a fost sesizat Corpul de control al Ministrului Sănătăţii, de către Domeniul Drepturile omului, egalitate de şanse între bărbaţi şi femei, culte religioase şi minorităţi naţionale din cadrul Avocatului Poporului, cu solicitarea de a informa cu privire la rezultatul controlului efectuat. Până în prezent nu s-au primit informaţii din partea Corpului de Control al MS, mai arată Avocatul Poporului.
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat la Digi 24 că a aflat în presă de concedierea asistentei Mariana Luceanu.
Mariana Luceanu a stat în greva foamei 17 zile, în luna august, pentru a semnala neregulile din spitalul bucureștean, precum lipsa dezinfectanților sau sălile de operații infestate cu bacterii. Femeia a fost ulterior concediată, pe motiv că a lipsit nejustificat de la serviciu pe perioada cât s-a aflat în greva foamei.
Citeşte şi: Cât de buni sunt românii când ajung într-un mediu sănătos! La 23 de ani, angajată la The New York Times!