Vasile Popa Onesti: „Ce pot face in cazul in care chiriasul care locuieste in apartamentul meu nu vrea sa efectueze reparatiile curente si astfel il deterioreaza?”.
Potrivit articolului 1429 din Codul civil, locatarul trebuie sa intrebuinteze lucrul inchiriat ca un bun proprietar. Aceasta indatorire implica obligatia de a intretine lucrul in tot timpul locatiunii in stare de intrebuintare astfel cum a fost predat, si deci si de a efectua micile reparatii locative, de simpla intretinere. Reparatiile, indiferent de natura lor, nu cad in sarcina locatarului daca au fost cauzate prin vechime sau caz fortuit ori din culpa locatorului.
Daca degradarea locuintei se datoreaza culpei locatarului, acesta va fi obligat sa faca reparatiile pe cheltuiala sa, chiar daca nu sunt locative, ci mai importante.
Daca locatarul nu efectueaza reparatiile locative, locatorul poate cere daune interese, dar numai la incetarea locatiunii, caci inconvenientele lipsei de intretinere (cum ar fi, spre exemplu, degr-adarea zugravelii) sunt suportate de locatar.
In cazul in care, insa, neefectuarea reparatiilor locative poate provoca deteriorarea locuintei, locatorul poate actiona in cursul locatiunii cerand instantei efectuarea reparatiilor in contul locatarului sau rezilierea contractului.
Trebuie insa amintit ca si locatorul are o obligatie de a efectua reparatii, si anume pe cele necesare pentru mentinerea lucrului in stare de a servi scopului pentru care a fost inchiriat. Acestea se numesc reparatii necesare (spre deosebire de cele locative) si au ca obiect degradarile ce apar ca urmare a unei folosinte normale a bunului, a cazului fortuit, a viciilor de constructie etc.
Daca locatorul nu efectueaza reparatiile necesare in cursul locatiunii si locatarul, la randul sau, se poate adresa justitiei. El poate cere instantei fie obligarea la efectuarea reparatiilor locuintei, fie autorizarea de a le efectua in contul locatorului retinand cheltuielile efectuate din chirie (articolul 1077 Cod civil).

 
 

Urmărește-ne pe Google News