După decizia luată, joi, de Curtea Constituțională a Poloniei, avortul a devenit neconstituțional în cazurile în care mama riscă să nască un copil grav bolnav sau unul fără șanse de supraviețuire.

Legea a fost contestată la Curtea Constituțională, anul trecut, de membrii partidului partidului naționalist “Lege și justiție” (PiS).

Majoritatea judecătorilor care au luat hotărârea de joi au fost desemnați de PiS.

Comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei, Dunja Mijatovic, a catalogat ziua de joi drept una “tristă” pentru drepturile femeilor.

“Aruncarea subiectului avortului și organizarea unui pseudo-tribunal în mijlocul unei pandemii violente reprezintă mai mult decât cinism. Aceasta este ticăloșie politică”, a declarat fostul premier polonez și președintele Parlamentului European, Donald Tusk.

Grupurile pentru drepturile omului s-au pronunțat, de asemenea, împotriva deciziei Curții Constituționale a Poloniei.

Avortul va fi permis în continuare, dacă viața sau sănătatea mamei sunt în pericol și dacă sarcina este rezultatul unui act interzis, cum ar fi violul.

Un proiect mai vechi menit să restrângă și mai mult avorturile, susținut în 2016 de Lege și Dreptate, a stârnit proteste uriașe. Guvernul a dat înapoi în urma acestora.

Foto: EPA

Urmărește-ne pe Google News