Conform dreptului canonic al Bisericii catolice, avortul este un păcat extrem de grav, sancționat cu excomunicarea automată, în afara cazului în care a fost săvârșit sub constrângere. Însă Papa, care consideră avortul o ‘oroare, a arătat de câteva ori că este sensibil la soarta individuală a milioane de femei, printre care multe catolice, care fac anual întreruperi de sarcină.
În contextul în care Jubileul extraordinar, care se va desfășura din decembrie 2015 până în noiembrie 2016, este o ocazie pentru credincioșii catolici să ceară iertare pentru păcatele lor, arhiepiscopul italian Rino Fisichella, coordonator al Jubileului, a anunțat că avortul face parte dintre păcatele ce vor putea fi iertate în Anul Milostivirii, informează Agerpres.
În cadrul Anului Sfânt, mii de preoți vor fi trimiși ca ‘misionari, să aducă iertarea oamenilor din cele mai îndepărtate colțuri ale planetei și să le ofere ‘împăcarea, penitență prezentă în confesiune. ‘Printre posibilitățile de iertare acordate misionarilor milostivirii va fi și avortul, a spus monseniorul Fisichella.
Episcopii pot autoriza deja câțiva sau pe toți preoții din dioceza lor să ierte această greșeală în anumite momente ale unor perioade liturgice, ca Aventul (înaintea Crăciunului) sau Postul Paștelui, precum și evenimente speciale, ca de exemplu expunerea în prezent, în dioceza Torino, a Sfântului Giulgiu, a adăugat cardinalul.
Iertarea va putea fi acordată femeilor care au avortat, precum și medicilor și oricărei alte persoane care le-a ajutat, cu condiția să ‘se căiască.
‘Avortul rămâne un păcat, iar papa nu a decis să îl abroge, a spus monseniorul Valasio De Paolis, cardinal conservator, temându-se de neînțelegeri în presă.
Problema avortului este extrem de delicată pentru Biserică, acuzată adesea de lipsă de sensibilitate față de fetele și femeile violate mai ales în zone și perioade de conflict. Ca și predecesorii săi, papa Francisc condamnă ferm întreruperea de sarcină. În 2009, Vaticanul l-a susținut pe episcopul din Recife (Brazilia), care excomunicase o mamă și medicii care întrerupseseră sarcina unei fete de nouă ani, violate de tatăl ei vitreg, apreciind că violul este ‘mai puțin grav decât avortul. Au apărut atunci numeroase critici la adresa acestei atitudini, chiar și în cele mai înalte sfere ale Bisericii.