Avram Iancu povestește cum a plecat dintre cărți în aventuri extreme: „Am îmbrăcat cămașa morții fără să-mi dau seama”

În Valea Jiului, unde moralul populației a coborât la același nivel cu industria minieră, proiectele “inumane” ale lui Avram Iancu aprind o lumină. În Valea Jiului și nu numai acolo.

• Are 43 de ani, e tatăl a trei fetițe și soțul unei femei care nu s-a opus când i-a spus că vrea să ajungă din Anglia în Franța înotând. “Știm că dacă o soție se pune de-a doua, soțul nu poate face nimic”, mărturisește Avram Iancu.
• E născut și crescut în Petroșani, copil de “barabă”, adică din familie venită din alte părți tocmai aici, în ținutul momârlanilor.

• Avram Iancu a învățat să înoate la 10 ani, în piscina unui hotel, într-o stațiune unde mama lui primise “celebrul concediu de 18 zile la tratament”. A făcut întotdeauna sport, dar fără a-și propune performanțe. A devenit bibliotecar și și-a găsit de lucru la biblioteca orașului.

Din cărți și-a luat inspirația pentru aventurile sale și, după ce le-a dus la capăt, a pus totul într-o carte. “Ce se naște în bibliotecă în bibliotecă se întoarce”, observă Avram Iancu, zâmbind.

“În 2017 am recitit «Pilotul de pe Dunăre» al lui Jules Verne. Personajul principal străbate cu barca întregul curs al fluviului, de la izvoare la vărsare. Jules Verne descrie atât de frumos țara noastră, pentru că, din cei 2.800 de kilometri, peste 1.000 de kilometri curg pe la noi prin țară. Și e un motiv de mândrie. Cu ocazia asta, inspirat fiind, am vrut să dau și eu viață acestui roman. Să străbat Dunărea, dar nu în barcă”.

Recomandări

De ce nimeni nu poate prezice strategia Trump 2.0 privind Ucraina

Asta e cea mai mare satisfacție a mea, când compatrioții mei îmi spun că îi fac mândri de țara lor. Așa măsor eu dacă un lucru are valoare sau nu.

Avram Iancu:

Când ați luat în serios înotul?
Am participat la concursurile de triatlon, în anii 90. La prima ediție Iron Man în România, înot, ciclism și alergare, am ocupat locul patru, în 1999. La sfârșitul lui 2013, cu adevărat m-am îndrăgostit de înot când am citit o carte extraordinară, la Biblioteca din Petroșani, o carte care mi-a atins sufletul atât de puternic, încât m-a făcut să iau decizii majore, care mi-au schimbat viața. Am decis să atac înot Canalul Mânecii în premieră națională.

Cum v-ați pregătit?
Sunt născut și crescut în mijlocul munților. Așa că am beneficiat din plin de lacurile din jurul Petroșaniului, de râurile reci de munte, în care am înotat frecvent. Apa avea temperaturi de 9-10 grade. Cel mai mare dușman al înotătorului pe Canal e hipotermia, acolo sunt doar 15-18 grade. Am luat la rând lacurile mari din țară, culminând cu Lacul Snagov, în care am înotat 7 ore și 54 de minute, 15 kilometri. O premieră națională, pentru că nu am purtat costum de neopren.

Recomandări

Cu banii la vedere. PSD a cheltuit 90% din suma totală pusă la bătaie de candidații la Președinție în prima săptămână de campanie

Unde a fost greul, psihic sau fizic?
A fost bătălia vieții mele, așa o numesc. O bătălie pe toate planurile: fizic, psihic, din punct de vedere financiar. O încercare costă aproximativ 8.000 de lire sterline. O sumă imensă pentru un simplu bibliotecar.

Cum ați procedat?
Am căutat sponsori. Întotdeauna, când încerci să faci ceva deosebit, opiniile sunt împărțite. Sunt scepticii, dar sunt și cei care cred în obiectivul tău. La început, a fost cum a fost, dar apoi, după ce înregistram eșec după eșec, eșec însemnând, de fapt, o calibrare pentru obținerea performanței respective, a fost tot mai greu să găsesc sprijin.

Acasă cum erau lucrurile? Ce spunea familia?
Soția a fost șocată, fetițele erau prea mici să înțeleagă dimensiunea încercării. Treptat, soția mea a înțeles și nu s-a pus de-a doua, m-a susținut în aceste aventuri ale mele.

Lipseați de acasă, nu duceați gunoiul…
A fost o perioadă de sacrificiu, pentru că sunt soț, tată, am o slujbă. Mă trezeam foarte de dimineață, pe la 5.00, să fac alergări în jurul Petroșaniului. La ora 7.00, eram și alergat, și cu dușul făcut.

Cum a fost să vedeți țărmul din valurile Canalului?
L-am văzut în ceață. Înotasem 17 ore și 54 de minute încontinuu, 62 de kilometri. Un record național absolut de rezistență, atât ca durată, cât și ca distanța. E ceva inuman. Practic, am îmbrăcat cămașa morții fără să-mi dau seama. Sau poate că într-o oarecare măsură mi-am dat seama. Pentru că la această tentativă chiar se moare.

Recomandări

Infractori prinși cu ajutorul inteligenței artificiale. Profesor dr. Vlad Niculescu Dincă: Trebuie să înțelegem aceste „unelte”, altfel există un risc real să fim toți tratați ca suspecți | Interviu

Cu o zi înainte de cursa mea, murise un englez, la doar o milă de țărmul francez. Iată, am intrat în apă cu presiuni sporite. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am izbutit să pun drapelul României pe pământul Franței.

Avram Iancu:

Unde era drapelul în timpul traversării?
La catargul vaporului de escortă, așa se practică. În momentele când nu mai puteam, văzându-l cum flutură, găseam resurse să continui. Într-o asemenea încercare, oricât de bine antrenat fizic ai fi și oricât de tare psihic, la un moment dat, ajungi la epuizare totală. Și trebuie să găsești resurse în altă parte. Iar aceste resurse nu pot fi decât spirituale. Motivația este foarte importantă în realizarea unui performanțe extreme.

După Canalul Mânecii, v-ați gândit să parcurgeți Dunărea. Ați prins gustul riscului, doreați glorie?
E câte un pic din fiecare. Primisem reacții foarte bune, sute de mesaje din partea românilor, care mărturiseau că, prin ce-am făcut eu, i-am făcut să se simtă mândri. Așa că, după ce am citit cartea lui Jules Verne, în calitate de bibliotecar, am dorit să transmit un mesaj generației tinere: să aibă bucuria de a redescoperi lectura în mod clasic, pe suport hârtie. Și am dorit ca tinerii să mă urmărească pe GPS, unde anume se află pilotul românesc pe Dunăre.

Am dorit să fac asta pentru că se împlineau 10 ani de la intrarea în UE. Și am dorit să transmit colegilor de pe continent că ADN-ul românesc e puternic. Presa din țările riverane Dunării a prezentat foarte frumos evenimentul și în dreptul meu, inevitabil, se menționa că sunt român. Înaintea mea, mai înotaseră doi oameni, un sloven și o canadiancă, dar purtând costum de neopren.

Mai avem nevoie de autostrăzi, dacă putem circula, iată, înot, pe râurile țării?
Sigur că avem nevoie. Și eu vreau autostrăzi! Doar că m-aș bucura ca drumurile să lege turnurile, cetățile, monumentele istorice care zac în ruină. Autostrăzile sunt bune, dar important e și ceea ce unesc.

Cum v-a venit gândul cu președinția?
Un om responsabil trebuie să se implice în viața comunități, în absolut toate aspectele, momentul în care simte o chemare în sensul acesta. Or, am simțit o chemare, pentru că foarte mulți români mi s-au mărturisit că sunt foarte deznădăjduiți și foarte nemulțumiți de clasa politică.

Am simțit că e nevoie de un om sincer, din popor, să se implice. În al doilea rând, nu-mi place că identitatea noastră națională e călcată în picioare din toate pozițiile.

Avram Iancu:

Nu se reabilitează, nu se reconstruiesc monumentele istorice, care ar putea aduce două beneficii foarte mari: redescoperirea identității naționale și o contribuție la PIB, prin turism.

Turismul ar fi salvarea pentru Valea Jiului?
Nu numai pentru Valea Jiului, pentru România. Am înotat întregul curs al Dunării. Am văzut cum circulă în sus și în jos vase de croazieră, plimbă turiștii, plimbă și banii, numai la noi, nu. Nu avem nici un vas de croazieră. Mă întreb: e normal așa, când suntem cei mai binecuvântați dintre toți europenii? La vecinii sârbi, există o cetate extraordinară, reconstruită din fonduri europene, deși sârbii nu sunt membri UE. Noi de ce nu putem? Păi, dar nu e de vină poporul, ci conducătorii ultimilor 30 de ani. Clasa politică este închistată într-un fel de mers al lucrurilor, hai să treacă timpul, leafa noastră oricum merge.

Ați renunțat să candidați. Vi s-a părut mai greu să luptați în politică decât să luptați cu valurile?
Lupta mea politică a fost foarte scurtă. A durat suficient cât să iau pulsul acestei lupte. Dacă în apele învolburate ale lumii mă bazam sută la sută pe brațele mele și pe credința în Dumnezeu, în politică aș fi avut nevoie și de sprijinul oamenilor. Numai că, am constatat eu, cel puțin 50 la sută din populația țării noastre este total dezinteresată de politică. Să duci o bătălie fără oșteni nu ai cum. O revoluție are un inițiator, dar are și revoluționari.

Avram Iancu, tizul, avea revoluționari?
Pe vremea aia, încă funcționa îndemnul: No, hai! A fost un caz mai fericit, la 1848. Pe când în secolul XXI, îndemnul nu mai funcționează ca atunci.

Avram Iancu: „Valea Jiului e un loc fabulos”

Ce e de văzut în Petroșani?
Totul este frumos. Valea Jiului este extraordinară și îmi pare rău că a intrat într-un con de umbră. E exact sentimentul pe care-l are românul când vede că occidentalii privesc într-un anumit fel locul de unde vin.

De ce a intrat într-un con de umbră Valea Jiului?
Din cauza greșelilor noastre istorice, pentru că am atacat Bucureștiul, la influențele unor oameni despre care nici nu vreau să fac referire aici. Dar dincolo de toatea astea, Valea Jiului este extraordinară, se schiază în oricare parte ți-ai întoarce capul, de la Masivul Parâng la stațiunea Straja. E un loc fabulos.

Se trăiește greu, deși e frumoasă zona.
La toți ni-i greu, dar nu la fel. E greu peste tot în România, dar parcă aici e și mai greu. E zonă monoindustrială, o industrie despre care se știe de multă vreme că își va pierde subvenția. S-a tot prelungit agonia, fără să se pună nimic în loc. Ar trebui accelerat procesul de ajutare a turismului în zonă.

De ce bibliotecar, nu miner?
Destinul meu e legat de Biblioteca din Petroșani. La ușă, am văzut în prima zi de muncă, e inscripționat un an magic, 1976, anul nașterii mele, anul când a fost dată în folosință biblioteca.

Mi-am dorit să lucrez printre cărți, eram la o vârstă la care îmi doream să studiez, să acumulez cunoștințe. Omul de pe stradă crede despre meseria asta că dai o carte, iei o carte, o dată la cinci ore, când vine un cititor.

Avram Iancu, despre pasiunea pentru cărți:

Nu e chiar așa, e o muncă foarte complexă, grea pe alocuri. Har Domnului, la Biblioteca din Petroșani vin mulți cititori, toți copiii nevoiași vin la bibliotecă și să acceseze Internetul.

Filosofia de viață a lui Avram Iancu: „Limitele sunt acolo unde credem noi că sunt”

Oamenii cărților gândesc, mai rar acționează.
Trebuie să existe un echilibru între cele două lumi. Am îndrăznit să visez foarte sus. Asta e cheia succesului, pentru că limitele omului sunt mult mai departe decât crede chiar el însuși. Limitele sunt practic acolo unde credem noi că sunt. Și mai sunt și limitele pe care alții vor să ni le traseze. Vin tot felul de binevoitori care îți spun că e imposibil ceea ce vrei. Important e să mergi înainte, când crezi în visul tău.

Ați scris o carte. V-ați întors la cărți.
Am început să o scriu din 2017, de la prima aventură. Am fost prin multe, multe localități. Colegii mei bibliotecari s-au solidarizat și m-au invitat în bibliotecile lor, să-mi prezint cartea. Mă bucur că ceea ce s-a născut în bibliotecă, povestea asta frumoasă, românească, se întoarce iar pe raftul bibliotecii.

Se spun multe despre ADN-ul românesc. Pe ce vă bazați când afirmați că e puternic?
Sunt foarte multe exemple. Nadia Comăneci, iată, o româncă a reușit primul zece în istoria gimnasticii mondiale. Organizatorii competițiilor nici nu-și imaginau că poate cineva atinge perfecțiunea.

Dacă astfel de exemple sunt excepții de la regulă?
Sunt prea multe pentru a fi excepții. În multe domenii, românii au fost primii din lume. Ilie Năstase, primul număr 1 din tenisul mondial. După 40 de ani, cineva îi calcă pe urme, Simona Halep. Nu e o excepție, e o regulă că noi suntem cei mai buni. Am zburat printre primii, am inventat multe lucruri noi, din păcate, le-au brevetat alții. O latură rea a ADN-ului nostru e că nu prea știm să ne respectăm valorile.

Așadar, există și o parte întunecată a genei naționale?
Există, de aceea foarte mulți oameni de valoare au plecat din țară, n-am știut să-i prețuim.

Cu ADN-ul ăsta, de ce suntem unde suntem?
Avem moralul la pământ. Sunt încrezător, dar sunt și pesimist. Din păcate, nu poți să schimbi prin înot încrederea tuturor românilor. E foarte greu să unești o națiune. Sunt unii care vor să ne țină dezbinați. Nu e naționalism ieftin, mă deranjează mult expresia asta. Să vorbim și de naționalismul scump, care în asta constă: în consensul pe marile probleme ale națiunii. Un consens care nu prea se realizează.

În Valea Jiului, credeți că oamenii mai speră la ceva?
Peste 50 la sută din populația țării, se aplică și în Valea Jiului, nu mai așteaptă nimic. Speranța moare ultima și, în anumite cazuri, chiar moare. Personal, m-am născut în Petroșani, vreau să fiu înmormântat aici, aici trăiesc. Aici mă simt acasă. Cu siguranță sunt mulți ca mine care cred că Valea Jiului e acasă. Sper că ne vom da mâna și vom transforma acest loc într-unul cu viață mai bună.

Avram Iancu: „Bătălia mea nu mai e doar a mea”

“Schimbarea ești tu” se numește cartea. De ce?
M-am gândit mult la titlul ăsta. Chiar cred asta. Dacă arunci o hârtie pe stradă în Petroșani, nu Petroșaniul este murdar, eu fac ca Petroșani să fie murdar. Dacă tu vii în urma mea și ridici hârtia, are loc o schimbare și Petroșani devine un oraș curat. Omul sfințește locul. Noi vrem ca lumea să se schimbe fără să contribuim cu nimic.

V-ați schimbat?
Bineînțeles că nu mai sunt același om de acum cinci ani.

Sunteți dependent de adrenalină acum.
Aș putea trăi și fără ea. Nu am o agendă, doar stau cu antenele ridicate, aștept inspirație. Dacă vine inspirația, dacă am sănătate și sprijin de la cei din jurul meu, voi mai face și alte lucruri. Nimic măreț nu se poate realiza ușor și nici de unul singur. E nevoie să fie angrenați oameni destoinici care să formeze o echipă. Nici chiar Mântuitorul lumii n-a făcut totul de unul singur, și-a format o echipă pe care a trimis-o în toată lumea.

Care sunt membrii de bază ai echipei dumneavoastră?
Cel mai important e Dumnezeu, El mi-a îngăduit să fac aceste lucruri. Apoi soția mea, care m-a sprijinit, fetele mele, pentru care sunt un exemplu și mă bucur de asta. Apoi partenerii sponsori, oamenii din echipajele de suport și toți cei care m-au încărcat cu energie. Am simțit la un moment dat că bătălia mea nu mai este doar a mea, ci a tuturor celor care au rezonat cu acest aventuri ale mele.

Care a fost cel mai greu moment din aceste aventuri? Și care cel mai frumos?
Cel mai greu a fost la Canalul Mânecii, când am fost în pragul morții și am spus în sinea mea: ori mor încercând, ori ajung pe țărmul celălalt! Cel mai frumos moment a fost când am reușit să ating țărmul Franței. Apoi totul a venit de la sine.

N-a fost cea mai lungă cursă.
A fost cea mai intensă.

Ce să aștepte românii de la Avram Iancu?
Nu de la mine să aștepte, schimbarea e în fiecare din noi. Când fiecare român își va găsi propriul talent și îl va putea pune în valoare, va fi mai bine pentru noi toți. Da, așteptați-vă să mai fac ceva în continuare. Dar provocarea mea e: hai să facem ceva împreună!

Care e talentul lui Avram Iancu?
Înotul. Un talent descoperit târziu. Nu-mi imaginam că aș fi atât de bun la înot în ape libere. Tocmai de aceea nu trebuie să fim resemnați, niciodată nu e prea târziu, române, ai în tine calități de care nici tu nu știi.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro