Joan Irvine nu şi-a schimbat niciodată coafura în ultimii 37 de ani şi a evitat, în acest timp, orice ocazie de a fi văzută altfel.

Schimbarea femeii a început în anul 2002, în momentul în care fiicele ei, Cindy şi Christine, au apelat la stiliştii emisiunii lui Oprah Winfrey. Aceştia i-au propus femeii un alt stil vestimentar şi un nou look, iar aceasta a acceptat să intre pe mâinile lor, spre surprinderea familiei.

Transformarea a fost cu adevărat incredibilă, iar Joan Irvine a a părut parcă o altă persoană doar pentru că s-a tuns si s-a vopsit.

După 13 ani de la această transformare, echipa emisiunii a contactat-o din nou pe Irvine, pentru a vedea dacă a ţinut cont de sfaturile stiliştilor.

 După 13 ani, bunicuţa, ajunsă la 80 de ani, arată aşa

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News