Confesiunea artistei japoneze care trăiește de 20 de ani în România: “Când am ajuns aici, toată lumea îmi cerea numărul de telefon și mă întreba ce salariu am!”

Femeia a învățat să privească viața cu optimism și încearcă să facă mereu ceva nou. Lecția ei pentru cei din jur este să fie convinși că se află pe drumul lor și să-și trăiască viața de parcă și-ar fi scris-o ei singuri.

A ales o “țară diferită”

La 25 de ani, Ayako Funatsu și-a dorit să meargă undeva “singură-singură”. Lucra de câțiva ani într-o companie industrială și avea un coleg care călătorea mult, mai ales prin țările mai puțin dezvoltate, doar cu un rucsac în spate.

Era anul 1995, când Ayako i-a cerut colegului să-i împrumute rucsacul. Tocmai citise un articol despre România și își imagina că Bucureștiul arată cu totul altfel față de Londra sau Paris – orașe pe care le cunoscuse deja.

În avion, în drum spre România, a cunoscut un japonez căsătorit cu o româncă. Acesta trăia de mai mulți ani în România, așa că i-a recomandat mai multe obiective turistice, printre care și Mănăstirea Agapia.

Recomandări

De ce nimeni nu poate prezice strategia Trump 2.0 privind Ucraina

Limba română, salariul, ceaiul de tei și mămăliga

“Limba română e prima limbă străină pe care am vrut să o stăpânesc”, spune femeia care are lângă pat o carte cu poveștile lui Creangă și una de Anton Pann.

Ajunsă în România, și-a dorit să rezume țara în două săptămâni și să vadă cu ochii ei imaginile de care se îndrăgostise dintr-un ghid turistic. Pe atunci, vorbea doar japoneză și un pic de engleză, dar s-a înțeles cu lumea într-un limbaj nou, creat la intersecția mai multor limbi și gesturi. În tren, toată lumea i-a cerut numărul de telefon și a întrebat-o ce salariu are. “La noi nu se întreabă direct ce salariu ai, dar mi-a plăcut deschiderea asta. Voi puteți vorbi despre orice problemă”, își amintește Ayako.

De atunci a continuat să vină în vizită anual în locul în care a gustat pentru prima dată ceai de tei și mămăligă. Treptat, a început să învețe limba și să iubească locurile și oamenii de aici.

Recomandări

Cu banii la vedere. PSD a cheltuit 90% din suma totală pusă la bătaie de candidații la Președinție în prima săptămână de campanie

Primul job în România

În 1999, când avea 29 de ani, Ayako și-a anunțat șeful că începe să-și caute de lucru în țara care îi intrase deja pe sub piele. “Am vrut să îmi fac viața aici”, explică Ayako.

Nu a funcționat să își găsească un rost aici, de la distanță, așa că a venit pentru trei săptămâni, să își caute un loc de muncă.

După mai multe încercări, și-a găsit de lucru la o agenție de turism din București și i-au trimis contractul prin fax la locul de muncă din Japonia.  – “Șefu, acum vine contractul din România!”. A semnat și apoi s-a mutat la 9.000 km de ceea ce până atunci fusese universul ei.

“Românii m-au ajutat foarte mult”

Ayako s-a născut în Yokohama, un oraș cu aproximativ 3 milioane de locuitori, de lângă Tokyo. Are o soră geamănă, care i-a fost, pe rând, și mamă, și prietenă, la fel cum Ayako a fost pentru sora ei. Când aveau 8 ani, părinții lor s-au despărțit și de atunci nu au mai știut nimic de tatăl lor. Apoi, când aveau 16 ani, mama lor, în vârstă de 46 de ani, a murit de cancer la sân.

Când a împlinit 30 de ani, Ayako a venit să trăiască în București. “În cazul meu, românii m-au ajutat foarte mult”, spune femeia.

De când trăiește în România, a absolvit Facultatea de Comunicare și Relații Publice, la Universitatea de Vest și a schimbat trei locuri de muncă, în Timișoara și București, iar acum e un cetățean străin cu drept de ședere și își prelungește viza la fiecare cinci ani.

Recomandări

Infractori prinși cu ajutorul inteligenței artificiale. Profesor dr. Vlad Niculescu Dincă: Trebuie să înțelegem aceste „unelte”, altfel există un risc real să fim toți tratați ca suspecți | Interviu

La sfârșitul anului 2019, în evidențele Inspectoratului General pentru Imigrări erau înregistrați 84.288 de cetățeni străini cu drept de ședere în România, iar Ayako este una dintre cei 362 care sunt din Japonia.

Ayako nu a aplicat pentru cetățenie română, pentru că statul japonez nu permite dublă cetățenie. În București există o mică comunitate japoneză, pe care spune că nu prea o frecventează, pentru că acolo majoritatea celor care merg acolo au familie, iar ea e singură.

Coala de hârtie și planurile

De trei, Ayako ani a început să facă origami după lucru, noaptea, iar de multe ori a prins-o dimineața cu hârtiile colorate în mână.

Pentru că Ayako crede în perfecționarea continuă, acum doi ani a început un curs online din Japonia – flori de hârtie. Treptat și-a dat seama că munca pe care o făcea în stilul japonez dura prea mult și a căutat alte stiluri.

Așa a găsit-o pe internet pe o femeie din America, care avea de 15 ani un business cu flori de hârtie. “Când am văzut lucrările ei am spus că asta vreau să fac”, spune Ayako.

La o lună după ce împlinise 30 de ani de când se afla pe piața muncii, a plecat în Statele Unite pentru trei luni, pentru a învăța un nou stil de a face flori de hârtie și a începe un altfel de meserie. Apoi a mers în Japonia, să învețe și acolo.

În 2018, la 48 de ani, Ayako a revenit în România și s-a întrebat ce vrea să facă pentru restul vieții ei. A luat o coală A4, doar că nu a îndoit-o în patru ca atunci când face origami, ci a împărțit-o în mai multe întrebări despre cine este ea și ce vrea să facă peste un an, cinci sau zece.

Arta de a îndoi hârtia. (Ori = a îndoi Gami = hârtie)

Făcea deja origami și aranjamente florale, ca hobby, și voia să se lămurească dacă e momentul să treacă la nivel business. Un business în care indiferent cât de mult cresc comenzile vrea să mențină lucrul manual, să lucreze cu oameni, nu cu aparate și să nu transforme totul în producție.

Origami înseamnă să transformi o foaie pătrată într-un obiect. În general, fără să folosești foarfecă sau lipici, explică Ayako.

Lucrează cu hârtie WASHI, despre care spune că absoarbe energia negativă și transmite energie pozitivă. Folosește hârtie pe care o comandă din Japonia sau America, deoarece nu e mulțumită de calitatea celei pe care o găsește aici.

“Florile de hârtie au o ordine. La florile naturale, dacă lipsește o petală, acolo e farmecul. La cele de hârtie, nu se poate, e ca și cum ar lipsi un dinte”, spune Ayako.

Acum trăiește din mica ei afacere cu obiecte din hârtie, vinde și închiriază aranjamente și buchete de flori de hârtie pentru birouri, conferințe sau evenimente. Ca să-și continue și tradiția învățatului continuu, acum s-a înscris la cursuri de design interior.

În timpul liber, încă descoperă locuri noi din România sau gătește, preferatele ei fiind ciorba de perișoare și ardeii umpluți. De pâine povestește că se cam ferește, după ce în primii ani s-a îngrășat fiindcă a mâncat prea multă.

Partea murdară a României

“Eu nu cred că vedem cu aceeași ochi. Nici românii nu spun nimic rău de Japonia. Și acolo mai sunt gunoaie pe stradă și oameni care aruncă chiștocul de la țigară pe jos”, spune Ayako.

Totuși, când se gândește la ceva ce nu funcționează la noi în țară, arată cu degetul spre spitalele de stat și lipsa igienei. “Doctorii sunt foarte buni, dar clădirea…”, spune Ayako și se oprește.

În cei douăzeci de ani de când trăiește aici nu a mers niciodată pentru ea într-un spital de stat, dar a fost cu mai mulți turiști, când lucra la agenția de turism, iar realitatea de acolo a șocat-o.

“Eu am aruncat televizorul, nu mai am timp. Pare că numai se vorbește, dezbateri peste dezbateri, pare că se știe ce e de făcut, dar de ce nu fac?”, se întreabă Ayako.

“Amânarea nu e bună, trebuie să faci lucrurile pe loc”, e gândul după care încearcă să își ordoneze zilele.

Scopul ei e clar – să creeze o artă nouă, care nu mai există, prin dezvoltarea florilor de hârtie. Iar când va sărbători 30 de ani de când trăiește în România, visează să meargă în spațiu, să fie prima persoană care livrează flori de hârtie în spațiu.

“Acolo este pustiu și aș dori să amenajez cu florile mele de hârtie”, spune Ayako.

Flori pentru bolnavii de cancer

Între timp, Ayako aduce flori în locurile de pe pământ, iar o dată pe lună le duce și la Hospice Casa Speranței, un centru de îngrijiri paliative pentru bolnavii incurabili, unde face voluntariat. “Mama mea a murit cu cancer și am zis să fac ceva”, amintește Ayako.

“Cu cât e mai dezvoltată țara, pierde suflet, oamenii se schimbă”, spune Ayako. Ea crede că oamenii din România sunt mai primitori decât cei din Japonia. Tot în România i se pare că femeile se aranjează mai mult, așa că a început să facă si ea asta.

Pe termen lung, își dorește ca după moartea ei cineva să îi găsească arta și să o ducă la Muzeul de Artă al României.

“Eu cred în reîncarnare. Un om renaște de 10.000 de ori și înainte să apară pe lume își scrie singur soarta. Orice mi se întâmplă, de fapt eu am scris așa. Fiecare viață are legătură cu anterioara și următoarea.”

Omul nu-și schimbă soarta dacă își schimbă locul, mai crede Ayako, care în ultimul timp îmbină spiritualitatea cu care a crescut, cu credința și liniștea dintr-o mică mănăstire din Comana.

A găsit chiar și o sfântă, despre care spune că îi protejează viața în România – Sfânta Xenia, care înseamnă străină.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro