ComenteazăFemeia a învățat să privească viața
cu optimism și încearcă să facă mereu ceva nou. Lecția ei pentru cei din jur
este să fie convinși că se află pe drumul lor și să-și trăiască viața de parcă
și-ar fi scris-o ei singuri.
A ales o “țară diferită”
La 25 de ani, Ayako Funatsu și-a dorit să meargă undeva “singură-singură”. Lucra de câțiva ani într-o companie industrială și avea un coleg care călătorea mult, mai ales prin țările mai puțin dezvoltate, doar cu un rucsac în spate.
Era anul 1995, când Ayako i-a cerut colegului
să-i împrumute rucsacul. Tocmai citise un articol despre România și își imagina
că Bucureștiul arată cu totul altfel față de Londra sau Paris – orașe pe care
le cunoscuse deja.
În avion, în drum spre România, a
cunoscut un japonez căsătorit cu o româncă. Acesta trăia de mai mulți ani în România,
așa că i-a recomandat mai multe obiective turistice, printre care și Mănăstirea
Agapia.
Limba română, salariul, ceaiul de
tei și mămăliga
“Limba română e prima limbă străină pe care am vrut să o
stăpânesc”,
spune femeia care are lângă pat o carte cu poveștile lui Creangă și una de
Anton Pann.
Ajunsă în România, și-a dorit să
rezume țara în două săptămâni și să vadă cu ochii ei imaginile de care se
îndrăgostise dintr-un ghid turistic. Pe atunci, vorbea doar japoneză și un pic
de engleză, dar s-a înțeles cu lumea într-un limbaj nou, creat la intersecția
mai multor limbi și gesturi. În tren, toată lumea i-a cerut numărul de telefon
și a întrebat-o ce salariu are. “La noi nu se întreabă direct ce salariu ai,
dar mi-a plăcut deschiderea asta. Voi puteți vorbi despre orice problemă”, își
amintește Ayako.
De atunci a continuat să vină în vizită anual în locul în care a gustat pentru prima dată ceai de tei și mămăligă. Treptat, a început să învețe limba și să iubească locurile și oamenii de aici.
Primul job în România
În 1999, când avea 29 de ani, Ayako
și-a anunțat șeful că începe să-și caute de lucru în țara care îi intrase deja
pe sub piele. “Am vrut să îmi fac viața aici”, explică Ayako.
Nu a funcționat să își găsească un
rost aici, de la distanță, așa că a venit pentru trei săptămâni, să își caute
un loc de muncă.
După mai multe încercări, și-a găsit
de lucru la o agenție de turism din București și i-au trimis contractul prin
fax la locul de muncă din Japonia. –
“Șefu, acum vine contractul din România!”. A semnat și apoi s-a mutat la 9.000
km de ceea ce până atunci fusese universul ei.
“Românii m-au ajutat foarte mult”
Ayako s-a născut în Yokohama, un
oraș cu aproximativ 3 milioane de locuitori, de lângă Tokyo. Are o soră
geamănă, care i-a fost, pe rând, și mamă, și prietenă, la fel cum Ayako a fost
pentru sora ei. Când aveau 8 ani, părinții lor s-au despărțit și de atunci nu
au mai știut nimic de tatăl lor. Apoi, când aveau 16 ani, mama lor, în vârstă
de 46 de ani, a murit de cancer la sân.
Când a împlinit 30 de ani, Ayako a venit
să trăiască în București. “În cazul meu, românii m-au ajutat foarte mult”,
spune femeia.
De când trăiește în România, a
absolvit Facultatea de Comunicare și Relații Publice, la Universitatea de Vest
și a schimbat trei locuri de muncă, în Timișoara și București, iar acum e un
cetățean străin cu drept de ședere și își prelungește viza la fiecare cinci
ani.
La sfârșitul anului 2019, în
evidențele Inspectoratului General pentru Imigrări erau înregistrați 84.288 de
cetățeni străini cu drept de ședere în România, iar Ayako este una dintre cei
362 care sunt din Japonia.
Ayako nu a aplicat pentru cetățenie
română, pentru că statul japonez nu permite dublă cetățenie. În București
există o mică comunitate japoneză, pe care spune că nu prea o frecventează,
pentru că acolo majoritatea celor care merg acolo au familie, iar ea e singură.
Coala de hârtie și planurile
De trei, Ayako ani a început să facă
origami după lucru, noaptea, iar de multe ori a prins-o dimineața cu hârtiile
colorate în mână.
Pentru că Ayako crede în
perfecționarea continuă, acum doi ani a început un curs online din Japonia –
flori de hârtie. Treptat și-a dat seama că munca pe care o făcea în stilul
japonez dura prea mult și a căutat alte stiluri.
Așa a găsit-o pe internet pe o
femeie din America, care avea de 15 ani un business cu flori de hârtie. “Când
am văzut lucrările ei am spus că asta vreau să fac”, spune Ayako.
La o lună după ce împlinise 30 de
ani de când se afla pe piața muncii, a plecat în Statele Unite pentru trei
luni, pentru a învăța un nou stil de a face flori de hârtie și a începe un
altfel de meserie. Apoi a mers în Japonia, să învețe și acolo.
În 2018, la 48 de ani, Ayako a
revenit în România și s-a întrebat ce vrea să facă pentru restul vieții ei. A
luat o coală A4, doar că nu a îndoit-o în patru ca atunci când face origami, ci
a împărțit-o în mai multe întrebări despre cine este ea și ce vrea să facă
peste un an, cinci sau zece.
Arta de a îndoi hârtia. (Ori = a îndoi Gami = hârtie)
Făcea deja origami și aranjamente
florale, ca hobby, și voia să se lămurească dacă e momentul să treacă la nivel
business. Un business în care indiferent cât de mult cresc comenzile vrea să
mențină lucrul manual, să lucreze cu oameni, nu cu aparate și să nu transforme
totul în producție.
Origami înseamnă să transformi o
foaie pătrată într-un obiect. În general, fără să folosești foarfecă sau
lipici, explică Ayako.
Lucrează cu hârtie WASHI, despre
care spune că absoarbe energia negativă și transmite energie pozitivă.
Folosește hârtie pe care o comandă din Japonia sau America, deoarece nu e
mulțumită de calitatea celei pe care o găsește aici.
“Florile de hârtie au o ordine. La
florile naturale, dacă lipsește o petală, acolo e farmecul. La cele de hârtie,
nu se poate, e ca și cum ar lipsi un dinte”, spune Ayako.
Acum trăiește din mica ei afacere cu obiecte din hârtie, vinde și
închiriază aranjamente și buchete de flori de hârtie pentru birouri, conferințe
sau evenimente. Ca să-și continue și tradiția învățatului continuu, acum s-a
înscris la cursuri de design interior.
În timpul liber, încă descoperă
locuri noi din România sau gătește, preferatele ei fiind ciorba de perișoare și
ardeii umpluți. De pâine povestește că se cam ferește, după ce în primii ani
s-a îngrășat fiindcă a mâncat prea multă.
Partea murdară a României
“Eu nu cred că vedem cu aceeași
ochi. Nici românii nu spun nimic rău de Japonia. Și acolo mai sunt gunoaie pe
stradă și oameni care aruncă chiștocul de la țigară pe jos”, spune Ayako.
Totuși, când se gândește la ceva ce
nu funcționează la noi în țară, arată cu degetul spre spitalele de stat și
lipsa igienei. “Doctorii sunt foarte buni, dar clădirea…”, spune Ayako și se
oprește.
În cei douăzeci de ani de când
trăiește aici nu a mers niciodată pentru ea într-un spital de stat, dar a fost
cu mai mulți turiști, când lucra la agenția de turism, iar realitatea de acolo
a șocat-o.
“Eu am aruncat televizorul, nu mai
am timp. Pare că numai se vorbește, dezbateri peste dezbateri, pare că se știe
ce e de făcut, dar de ce nu fac?”, se întreabă Ayako.
“Amânarea nu e bună, trebuie să faci lucrurile pe loc”, e gândul după care încearcă să își
ordoneze zilele.
Scopul ei e clar – să creeze o artă
nouă, care nu mai există, prin dezvoltarea florilor de hârtie. Iar când va
sărbători 30 de ani de când trăiește în România, visează să meargă în spațiu,
să fie prima persoană care livrează flori de hârtie în spațiu.
“Acolo este pustiu și aș dori să
amenajez cu florile mele de hârtie”, spune Ayako.
Flori pentru bolnavii de cancer
Între timp, Ayako aduce flori în
locurile de pe pământ, iar o dată pe lună le duce și la Hospice Casa Speranței,
un centru de îngrijiri paliative pentru bolnavii incurabili, unde face
voluntariat. “Mama mea a murit cu cancer și am zis să fac ceva”, amintește
Ayako.
“Cu cât e mai dezvoltată țara, pierde suflet, oamenii se
schimbă”, spune
Ayako. Ea crede că oamenii din România sunt mai primitori decât cei din
Japonia. Tot în România i se pare că femeile se aranjează mai mult, așa că a
început să facă si ea asta.
Pe termen lung, își dorește ca după
moartea ei cineva să îi găsească arta și să o ducă la Muzeul de Artă al
României.
“Eu cred în reîncarnare. Un om
renaște de 10.000 de ori și înainte să apară pe lume își scrie singur soarta.
Orice mi se întâmplă, de fapt eu am scris așa. Fiecare viață are legătură cu
anterioara și următoarea.”
Omul nu-și schimbă soarta dacă își
schimbă locul, mai crede Ayako, care în ultimul timp îmbină spiritualitatea cu
care a crescut, cu credința și liniștea dintr-o mică mănăstire din Comana.
A găsit chiar și o sfântă, despre
care spune că îi protejează viața în România – Sfânta Xenia, care înseamnă străină.