ComenteazăAcuzat de plagiat, s-a exilat la Berlin
Din 1885, Caragiale a colaborat intens cu zeci de ziare şi reviste, publicând articole literare şi politice într-un stil satiric, ironic, pamfletar. Între 1888 şi 1889 a ocupat postul de director al Teatrului Naţional, dar a demisionat pentru că unii din marii actori, printre care şi Constantin Nottara, nu i-au susţinut toate proiectele. Caragiale s-a retras din presă în 1889, pentru ca în 1893 să înfiinţeze revista umoristică ”Moftul român”, în care au apărut majoritatea schiţelor sale, precum ”Căldură mare”, ”D-l Goe” sau ”Bubico”. In 1904, când avea 52 de ani, Caragiale s-a mutat cu familia în Germania, la Berlin, dezamăgit că în România fusese acuzat că ar fi plagiat ”Năpasta” după o piesă a unui scriitor maghiar. Deşi câştigase procesul cu ”Revista literară”, care publicase în 1901 mai multe articole pe tema plagiatului, Caragiale a ales calea exilului. Lăsase în urmă o carieră fabuloasă de dramaturg, pamfletar, nuvelist, poet, director de teatru, ziarist şi comentator politic, dezgustat că fusese umilit în propria ţară. A tăcut până în 1907, când a publicat la Bucureşti”1907 din primăvară până`n toamnă”, un eseu despre răscoalele ţărăneşti. Peste doi ani a scris nuvela ”Kir Ianulea”, dar a murit la 60 de ani, pe 9 iunie 1912, în locuinţa sa din Berlin. Fumător înrăit, se pare că fumase 80 de ţigări în ziua morţii, Caragiale s-a stins din cauza unei arterioscleroze. Sicriul său a fost depus într-un cavou dintr-un cimitir protestant din Berlin, dar cinci luni mai târziu, la 18 noiembrie, a fost adus în ţară. Caragiale a fost îngropat pe 22 noiembrie 1912, în cimitirul Bellu. La căpătâiul marelui dispărut, scriitorul Barbu Ştefănescu Delavrancea a spus: „Caragiale a fost cel mai mare român din câţi au ţinut un condei în mână şi o torţă aprinsă în cealaltă mână. Condeiul a căzut, dar torţa arde şi nu se va stinge niciodată”.