UPDATE 14.00: Completul format din 5 judecători a decis să amâne liuarea unei decizii, susținând că nu există o procedură având în vedere că Elena Udrea este în Bulgaria.
Anterior, reprezentanții celor două părți, atât cei ai Elenei Udrea, cât și procurorul de sedință al DNA, au susținut că procesul poate continua în acest fel. Judecătorii au decis contrariul.
Urmează să fie emis un nou ordin de anchetă pentru Bulgaria, următorul termen al procesului fiind stabilit pentru 20 iunie, ora 13.00.
UPDATE 13.40: Președintele completului de 5 judecători spune că nu vrea să o audieze pe Elena Udrea, dar pune în discuție dacă procedura este îndeplinită, având în vedere că aceasta nu este prezentă la proces.
UPDATE 13.30: Elena Udrea a transmis prin avocați că vrea să participe personal la acest proces, nu prin videoconferință. Avocatul Elenei Udrea, Veronel Rădulescu, a afirmat că fostul demnitar refuză să participe prin videoconferință, prentru că la Blagoevgrad, unde se află în arest, nu există acest sistem, iar Udrea ar trebui să fie dusă la o altă judecătorie și transferată temporar într-un alt centru de deținere, lucru cu care ea nu este de acord.
Fostul ministru al dezvoltării se află în arest în Bulgaria, unde a fost reținută în ziua în care ICCJ a decis că trebuie să execute pedeapsa în acest dosar.
Unul dintre cei trei avocați ai săi a cerut să se constate că suspendarea executării pedepsei din vechiul dosar, al contestației în anulare, este valabilă și în prezent.
UPDATE 13.00: La termenul de la Înalta Curte de Casație și Justiție este prezent și iubitul Elenei Udrea, Adrian Alexandrov. Totodată, în sală este prezent și Rudel Obreja, care a fost adus din penitenciar pentru acest termen. Acesta stă în boxa arestaților, având o pungă cu documente. Este îmbrăcat în blugi și o cămașă albă. „Ai mai slăbit”, îi spune avocatul.
***
Elena Udrea, aflată în arest în Bulgaria, unde aşteaptă finalizarea procesului de punere în executare a mandatului european de arestare, a refuzat săptămâna trecută să participe, prin videoconferință, la procesul de la Înalta Curte, în care se judecă recursul în casaţie formulat de ea împotriva condamnării din dosarul „Gala Bute”.
Fostul demnitar invocă „motive personale”
Veronel Rădulescu, avocatul care o apără în procesul de la ÎCCJ, a declarat pentru Libertatea că Udrea nu va participa nici la termenul din 23 mai. „Clienta mea refuză, în continuare, să fie prezentă, prin videoconferință, în sala de judecată. Mi-a transmis că a luat această decizie din motive personale”, a spus avocatul Rădulescu. El a mai precizat că prezenţa clientei sale în sala de judecată nu este obligatorie, ea fiind reprezentată de avocații ei.
La termenul trecut, Elena Udrea, dar și Rudel Obreja, au depus cereri de suspendare a executării pedepsei, adică de punere a lor în libertate până când judecătorii vor decide admiterea sau respingerea recursului în casaţie.
În cazul Elenei Udrea, instanţa a anunțat, la termenul trecut, că amână luarea unei decizii, deoarece exista un viciu de procedură privind citarea ei. Judecătorii s-au pronunțat însă în legătură cu cererea lui Obreja şi au dispus respingerea ei.
Miza procesului – o posibilă achitare
În octombrie 2019, ÎCCJ a admis în principiu recursul în casație formulat de Elena Udrea și Rudel Obreja, iar cauza a fost repartizată unui Complet de 5 judecători. Procesul, care a fost suspendat pe perioada stării de urgenţă din pandemie, a avut până acum 11 termene.
Dacă această cale extraordinară de atac va fi admisă, judecătorii de la ÎCCJ ar putea dispune fie achitarea Elenei Udrea și a lui Rudel Obreja, fie rejudecarea cauzei.
Udrea: „Mi-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil”
Udrea se află acum în arestul din Bulgaria, țară unde se judecă extrădarea ei. La ultimele două termene ale procesului de la Curtea de Apel din Sofia, avocații bulgari care o reprezintă au invocat în apărarea ei recursul în casaţie aflat în derulare în România, adică exact acest proces, la care Udrea refuză să fie prezentă, prin videoconferință.
Potrivit presei bulgare, fostul demnitar român a reclamat, la Curtea de Apel din Sofia, că „în România i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, iar judecătorii trebuie să-i verifice acum acuzațiile, potrivit unei hotărâri a Curții de Justiție a Uniunii Europene. Instanța bulgară a cerut autorităților române toate „documentele relevante” din dosarul condamnării Elenei Udrea și, în funcție de momentul în care vor sosi aceste acte, au fost fixate două date pentru următorul termen al procesului – 1 și 8 iunie.
Udrea e arestată în Bulgaria din 7 aprilie 2022, când a fost reținută de poliție la vama Kulata, în timp ce încerca să ajungă în Grecia. În acea zi, ea aflase că urma să fie încarcerată, pentru executarea pedepsei de 6 ani din dosarul „Gala Bute”, după ce ÎCCJ îi respinsese o altă cale extraordinară de atac împotriva deciziei de condamnare.