Un nou azil al groazei a fost descoperit de autorităţi în Voluntari, unde 26 de oameni au fost găsiţi în serele din curtea imobilului. Potrivit sursei citate, aceștia au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Centrul a fost închis, iar patronii au primit o amendă de 10.000 de lei.
Poliţia a deschis dosar penal
Căminul pentru vârstnici a fost verificat de autorităţi joi, 27 iulie, iar poliţiştii au deschis un dosar de urmărire penală, în care efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de exercitarea, fără drept, a unei profesii sau activități și vătămare corporală din culpă, informează IPJ Ilfov.
Joi seară, la un azil din Mureş au fost găsiţi bolnavi cu dizabilități grave, inclusiv copii, ținuți ascunși în subsol, pe saltele murdare de urină, fecale și sânge.
În urmă cu o săptămână, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, anunţa că în urma controalelor efectuate în centrele de asistenţă socială pentru vârstnici, copii şi persoane cu dizabilităţi au fost deschise 47 de dosare penale şi a fost suspendată activitatea a 110 centre.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
mihai0987 • 28.07.2023, 23:10
Libertatea a fost primul ziar real imediat de la Revolutie asa ca noi cititorii dorim sa-si pastreze Demnitatea. Mai multa inestitie in adevar fiindca merita sa promovati Demnitatea Dv.
mihai0987 • 28.07.2023, 23:01
Nu e o parere ci o alarma ca azilele sa nu mai existe in intreaga Lume. Rudele pot cere clar ajutor legal pentru cei varstnici care au nevoie de ingrijire speciala si asta in casele lor nu la azile pentru care oricum trebuie sa plateasca fie acasa sau acolo deci, de ce nu acasa?
mihai0987 • 28.07.2023, 22:56
Ca si celelalte stiri de la alte surse nu ma asteptam ca Libertatea sa se compromita cu poze fara reala acuzare pe care si celelalte ca Libertatea arata goale serele si nu cu nici un batran in aceste sere care daca ar exista ar fi murit cu siguranta in cel mult o ora fiindca s-ar fi sufocat si ar fi facut infarct in mod sigur pe aceste canicule. Deci nu va lasati pacaliti de ceilalti care trambiteaza aceasta minciuna unde oricum autoritatile ar fi pozat si batrani stand in aceasta sera si nu sere si i-ar fi gasit morti. Important pentru Libertatea e sa vada doar Ea cu proprii ochi adica cu propriile lor aparate nu sa copieze dupa altii care, ca si Fanatik fiind primul jurnal cu aceasta minciuna a impanzit o poza falasa cu nici un batran in acea sera si poza nu arata alta sera decat una si aceeasi si fara vre-un batran acolo macar care ar fi fost pozat oricum mort facand infarct la o jumatate de ora daca s-ar fi aflat cineva acolo. Dupa cum arata poza, cine stie de cand e salteaua aceea acolo? Noi cititorii asteptam de la Libertatea mai multa demnitate adica sa fie acolo si sa vada numai ei nu sa intrebe sa se ia dupa alte surse ca in filmul ocolul Pamantului in 80 de zile cu Jackie Chan unde la acea academie servitorii transmit unuia altuia ce vrea fiecare si mai apoi patronii sa strige ca informatiile sunt din surse sigure. Deci, ceilalti Va respecta? ma intreb? Si acum Va intreb cu respect? Cum cereti scuzele de rigoare dupa ce se afla ca de fapt niciun batran nu a fost.