Directorul general al Azomureş, Harri Kiiski, a subliniat că, de la începutul lunii decembrie, când combinatul a făcut anunțul inițial de pregătire pentru oprirea producției, prețul gazelor naturale în România a continuat să crească „semnificativ”.
„Spre comparaţie, pe 6 decembrie, preţul gazelor livrate în ianuarie 2022 era de 90 de euro/MWh, pe 15 decembrie, preţul pentru gazele livrate în ianuarie era de 132 de euro/MWh. De remarcat, la nivel european preţul gazului a continuat să crească, dar în România creşterea a fost şi mai pronunţată, iar decalajul pentru utilizatorii industriali din România se adânceşte”, arată compania, în comunicat.
Dacă în prima jumătate a anului 2021, mai arată Azomureș, cotaţia la Bursa Română de Mărfuri (BRM) însemna o reducere de 3 euro faţă de preţul de referinţă european (TTF), în ultima lună în România preţul final a fost cu 9 euro peste preţul de referinţă TTF. Între timp, preţul certificatelor de carbon a crescut la un nivel de peste 80 de euro/tonă CO2, după ce a început anul în jurul a 30 de euro.
În această situaţie, Azomureşul susține nu poate produce îngrăşăminte la preţuri accesibile distribuitorilor şi fermierilor.
Combinarea acestor efecte pe piaţa românească înseamnă că preţul îngrăşămintelor româneşti ar fi printre cele mai ridicate din Europa, dacă costurile locale ale materiei prime principale, gazele naturale, ar fi transferate complet asupra produsului final. Este imposibil ca fermierii români să accepte astfel de preţuri şi, prin urmare, este imposibil ca Azomureş să opereze cu astfel de costuri.
Harri Kiiski, CEO-ul Azomureș:
Din punct de vedere tehnic, instalaţiile de producţie de pe platforma Azomureş se vor opri complet în următoarele zile, până luni 20 decembrie.
„Planul tehnic de protecţie a instalaţiilor şi echipamentelor pentru perioada rece (winterization) este activat, angajaţii vor veni la serviciu şi sunt pregătiţi în orice moment să reia producţia, dacă şi când condiţiile pieţei o permit. Această oprire nu reprezintă o revizie, singurele noastre activităţi vor fi mentenanţa locală şi pregătirea instalaţiilor pentru iarnă, dar vom încerca să gestionăm cât mai bine platforma până când situaţia de pe piaţa din România se va îmbunătăţi”, a adăugat Harri Kiiski.
Conducerea companiei mai spune că, deși apreciază intenţia Guvernului de a acorda subvenţii direct fermierilor pentru achiziţia de îngrăşăminte pentru a acoperi costurile foarte mari la îngrăşăminte, din păcate, fermierii şi clienţii industriali vor avea de suferit în perioada următoare.
„Fermierii nu ar trebui să sacrifice aplicarea de îngrăşăminte, deoarece o producţie foarte bună, realizată cu o fertilizare adecvată, este o investiţie corectă, în contextul preţurilor ridicate ale cerealelor. Din păcate, această subvenţie va sprijini în cele din urmă importurile din alte ţări, deoarece producţia în România va înceta”, precizează Azomureș.
Potrivit combinatului, campania agricolă de primăvară (martie – aprilie 2022) poate fi grav afectată de lipsa aprovizionării cu îngrăşăminte, consecinţele urmând să fie mai vizibile în vara anului 2022.
Pe 6 decembrie, Azomureș a anunţat că va opri temporar producţia, până când disponibilitatea și prețul gazului metan pe piață vor permite platformei să reia activitatea și preciza că programul de lucru al angajaților nu va fi afectat, momentan, fiind continuate lucrările de mentenanță.
La o zi după anunțul companiei, premierul Nicolae Ciucă a afirmat, într-o conferință de presă la care a participat și Virgil Popescu, ministrul energiei, că specialiştii analizează motivele pentru care Azomureş a intrat în această perioadă de oprire a producţiei şi că vor fi găsite soluţii pentru ca activitatea combinatului să fie reluată.
„Nu pot să vă spun acum ce vom face, pentru că se analizează”, a spus Nicolae Ciucă, potrivit news.ro.
Ministrul Virgil Popescu a explicat că Azomureș şi-a mutat reviziile din vară în această iarnă pentru a preîntâmpina turbulenţa de pe piaţa gazelor naturale.
„Azomureş funcţiona la jumătate din capacitate, funcţiona doar cu linia 4, pentru că a fost un accident la Azomureş pe linia 3, funcţiona la jumătate din capacitate. Contractul lor de gaze la un preţ foarte bun expira la 31 decembrie şi au luat decizia să oprească pe o perioadă de o lună sau două luni şi să îşi mute reviziile care erau planificate în vară tocmai pentru a preîntâmpina această turbulenţă pe piaţa gazelor naturale, să o mute în perioada aceasta de iarnă”, a declarat, pe 7 decembrie, ministrul energiei.
Azomureş este cel mai important producător de îngrăşăminte pentru agricultură din România. Combinatul furnizează materii prime (uree şi melamină) pentru mai multe obiective industriale din România, producţia anuală în condiţii normale de funcţionare fiind de 1,6 milioane de tone de îngrăşăminte, aproximativ 75% din producţie fiind destinată fermelor româneşti.
Platforma Azomureş Târgu Mureş asigură aproximativ 2.500 de locuri de muncă.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro