„B1 TV Channel SRL este cu plata la zi a salariilor angajaților săi, dar și a taxelor și impozitelor către bugetul de stat. De asemenea, liniile de credit acordate societății sunt pline în acest moment”, precizează societatea în comunicatul transmis vineri, 23 decembrie.

Reacția vine după ce site-ul supervizor.ro a scris, joi, că firma a depus la Tribunalul Bucureşti, pe data de 21 decembrie, o cerere de intrare în insolvenţă, în contextul în care datoriile la stat ale societății s-ar ridica la 20,5 milioane de lei.

„Datoriile către ANAF la care se face referire în articol sunt urmare a unui raport de control care a fost contestat de către B1 TV Channel SRL în sensul desființării deciziilor, urmându-se procedurile legale atât în fața ANAF, cât și ulterior în fața instanțelor de judecată până la obținerea unei hotărâri definitive, iar sumele de plată impuse au fost restructurate și eșalonate pe mai mulți ani, niciuna din aceste sume nefiind scadentă în următoarele 365 de zile”, transmite societatea, care acuză că cererea „frauduloasă” de intrare în insolvență face parte din „hărțuirea” la care ar fi supus canalul de televiziune, fără a preciza însă din partea cui.

Patrimoniul Muzeului Național de Istorie, în pericol. Guvernul nu oferă banii necesari mutării acestuia într-un sediu provizoriu. „E inestimabil. Dacă se pierde, o să fim niște copii fără mamă, fără tată, fără acte”
Recomandări

„Vă aducem la cunoștință că cererea de intrare în insolvență a fost depusă fraudulos de reprezentantul unuia dintre asociații societății B1 TV Channel SRL, care a folosit în mod fals o presupusă calitate de administrator. Vom prezenta în instanță toate documentele care susțin cele de mai sus și ne vom îndrepta pe toate căile legale împotriva persoanelor care au creat societății acest grav prejudiciu, într-o acțiune cu puternic iz penal, care face parte din hărțuirea la care este supus postul nostru de televiziune”, susține firma.

Înfiinţată în noiembrie 2010, societatea B1 TV Channel SRL îi are ca asociaţi pe Sorin Oancea şi Gheorghe Constantin Păunescu, fiecare cu 50%. Doar Sorin Oancea deţine, în cadrul firmei, funcţia de administrator.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
Viva.ro
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Zodiile care vor avea un weekend de nota 10. Patru nativi vor avea cel mai mare noroc
FANATIK.RO
Zodiile care vor avea un weekend de nota 10. Patru nativi vor avea cel mai mare noroc
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
Elle.ro
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
O celebră prezentatoare TV a murit la doar 28 de ani. Colegii Anei au anunțat decesul ei într-o transmisiune live emoționantă
Unica.ro
O celebră prezentatoare TV a murit la doar 28 de ani. Colegii Anei au anunțat decesul ei într-o transmisiune live emoționantă
EXPERIMENT: drumul de 6 km din Bucureşti care a ajuns să dureze 2 ore, de Sărbători
Observatornews.ro
EXPERIMENT: drumul de 6 km din Bucureşti care a ajuns să dureze 2 ore, de Sărbători
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți
HOROSCOP
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI