Sindicaliştii RADET au avertizat, marți dimineață, prin intermediul unui comunicat, că bucureştenii vor rămâne fără căldură în cazul în care Primăria Capitalei nu va plăti subvenţia pentru gigacalorie, iar Elcen, la care regia are datorii de peste trei miliarde de lei, va pune poprire de sută la sută pe conturile acesteia.
Liderul Sindicatului Liber Independent al RADET a explicat că s-a ajuns în această situaţie atât din cauza unor datorii pe care Primăria Capitalei le are către RADET, cât şi din cauza celor foarte mari pe care RADET le-a are de plătit la Elcen, furnizorul său de energie termică.
Marți seara însă, ELCEN a emis un alt comunicat în care precizează că nu există niciun risc ca, începând cu data de 1 decembrie 2014, furnizarea de agent termic către populația din București să fie oprită sau întreruptă.
ELCEN confirmă totuși că, în prezent, conturile RADET sunt executate silit pentru penalități de întârziere la plată în valoare totală de 297,5 milioane de lei, în baza unor decizii judecătorești definitive și executorii.
În acest context, bucureștenii, care își plătesc la timp facturile și așa usturătoare, sunt prinși la mijloc și se întreabă dacă nu cumva vor petrece sărbătorile în frig.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro