5 comentariiAltîna poartă o rochie din dantelă albă plină de cristale Swarovski, cu crinolină şi o trenă uriaşă. În jurul taliei, fata are prinsă o ghirlandă de flori roşii, iar tot tezaurul familiei, brăţări şi inele din aur, e expus acum pe mâinile ei.
Altîna e mireasă. Are doar 15 ani, dar machiajul o face să pară mult mai matură. Germay, băiatul cu care se mărită, nu-şi poate ascunde vârsta sub ochelarii de soare pe care-i poartă la ochi. El are numai 12 ani și, dacă ar merge la şcoală, ar fi acum în clasa a V-a, abia despărţit de doamna învăţătoare.
În caleaşca albă trasă de cai negri care-i plimbă pe străzile din Babadag, cei doi stau stingheri unul lângă celălalt, ca şi când ar fi obligaţi să filmeze pentru vreo telenovelă cu buget redus. Germay are o cămaşă albă, cu papion, vestă şi pantaloni vişinii. „Ce copil frumos are mireasa, să-i trăiască”, comentează cineva, văzând imaginile pe TikTok. Ambii sunt copii.
Căsătorii între veri primari, prin „antecontract”
Altîna şi Germay fac parte din comunitatea romilor musulmani (horahai) care trăieşte în Babadag. Ca şi în cazul altor copii de aici, căsătoria lor a fost aranjată de părinţi.
Când au venit în cartierul Bendea, pe la mijlocul secolului trecut, erau doar 5 familii de horahai. Acum sunt peste 3.000 de suflete, adică o treime din populaţia totală o oraşului. Horahaii îşi căsătoresc copiii între ei, chiar dacă sunt veri primari, ca să nu-şi risipească averile, iar din cauza consangvinizării se nasc bebeluşi cu malformaţii grave, cu anomalii cardiace sau cu tetraplegii.
Alte probleme medicale apar din cauza vârstei mici la care fetele rămân însărcinate, căci în Bendea, unele dintre ele sunt măritate cu forţa încă de la 12-13 ani. Cum legea interzice căsătoria minorilor care n-au împlinit 16 ani, dar şi căsătoria între verii primari, fetele din Bendea devin neveste fără ca să mai treacă pe la starea civilă sau pe la Geamie. După nuntă, menirea lor e să îngrijească de gospodărie, de copii, dar şi de socrii, dacă sunt măritate cu mezinul familiei.
N-au nicio şansă să facă altceva, căci în Bendea, fetele arareori sunt lăsate să meargă la şcoală până în clasa a VIII-a; acesta e un privilegiu ce li se cuvine doar băieţilor care trebuie să ştie să citească legislația rutieră, pentru a obţine permisul auto. „Fata n-are nevoie de şcoală multă, că devine mult prea deşteaptă şi nu o mai vrea nimeni de nevastă”, ne explică o persoană din comunitatea horahai, sub protecţia anonimatului.
Aceeaşi sursă ne dezvăluie şi că înţelegerile dintre ei, pentru căsătoriile copiilor, se fac de timpuriu și se parafează cu jurăminte pe copii, pe Coran sau cu „jurământul pe pâine, care e cel mai tare dintre toate. Și, dacă am apucat să jurăm că ne dăm copiii, nu ne mai răzgândim”.
Cât costă o mireasă horahai și ce calități sunt prețuite
Antecontractul e o promisiune de vânzare, căci horahaii nu-şi mărită niciodată fetele gratis. Suma de bani plătită cântăreşte cât onoarea miresei, iar preţul unei fete horahai variază, spune lectorul univ. dr. Daniela Rusu – Mocănaşu în cartea sa, „Comunitatea Horahane (romii musulmani) din Babadag”. Precum în târgurile de sclavi din secolul al XVIII-lea, contează aspectul mireselor (blondele cu tenul deschis la culoare sunt considerate a fi cele mai frumoase şi, prin urmare, cele mai scumpe), constituţia fizică (costă mai mult fetele robuste, care sunt mai rezistente la muncă), dar şi abilităţile lor (dacă ştiu să gătească și să facă treabă în casă).
Preţul miresei e mai mare dacă viitorul soţ face parte dintr-un clan cu un statut socioeconomic mai ridicat, iar suma cerută poate să scadă, prin negociere, dacă cele două familii sunt extrem de apropiate sau înrudite, pe linie paternă.
În urmă cu zece ani, preţul unei mirese varia între 10.000 de lei, cât îşi permiteau cei bogaţi, şi 300 de lei, cât puteau plăti săracii din cartier. Acum, după ce au experimentat libera circulaţie prin UE, puterea de cumpărare a unora din Bendea a crescut fulminant.
Vânzarea fetei, spun horahaii, e o garanţie că noua familie se va purta frumos cu ea, căci altminteri, potrivit tradiţiei, ea are dreptul să se întoarcă la părinţii care vor păstra banii primiți pe ea, integral sau doar o parte, în funcţie de înţelegerea prealabilă. Fata poate fi apoi revândută, dar la un preţ mai mic, pentru că ea nu mai este „pură”.
Ritualul dezvirginării şi dansul feţei de pernă
Părinţii lui Altîna şi cei ai lui Germay au bătut palma pentru încuscrire pe 20 august anul acesta, când cei doi copii au avut logodna. Imaginile de la eveniment au fost postate pe reţelele de socializare, pentru rudele şi prietenii aflaţi în străinătate ce n-au putut să vină la petrecere.
După ce familiile au căzut la învoială, Altîna şi Germay au trecut, rând pe rând, pe la toți adulții așezați la mese şi le-au sărutat mâinile. Apoi, cu surle şi tamburine, pe acorduri de muzică turcească, a început distracţia, cu băutură şi hălci de carne la grătar. A fost un soi de repetiţie pentru nunta ce fusese programată pe 3 septembrie.
În acea zi de marţi, Altîna a intrat în curtea socrilor alături de soţul ei de 12 ani, în fruntea unui alai care-i aducea zestrea: pături, plăpumi şi o duzină de perne.
Au urmat apoi dansul în strada din faţa curţii, pentru ca să se ştie în tot cartierul, plimbarea cu trăsura albă, ca să afle şi-n tot oraşul, iar pe urmă, petrecerea de la local.
După lăsarea întunericului, mireasa de 15 ani a trebuit să facă dovada „purităţii” şi a trecut prin „ritualul dezvirginării”. Nu cu soţul în vârstă de 12 ani, ci cu două bătrâne din clan „care asta fac, pentru că aşa e religia la noi”, spune o persoană din comunitatea horahai. Fetei i-a fost rupt himenul cu degetele, iar ea a leşinat de durere, „însă nimeni n-a chemat Salvarea, au stropit-o cu oţet şi au aşteptat să-şi revină”, dezvăluie sursa.
Dovada că ea a fost virgină a rămas pe albul unei feţe de pernă, pe care femeile au dus-o, în urale şi aplauze, ca să le-o arate invitaţilor. După ce au defilat printre mese, femeile şi-au prins panglici sau flori roşii în păr şi au dansat vreun sfert de oră, cu faţa de pernă ridicată triumfal. Apoi, au plecat pe străzile din cartier în convoi, fluturând pânza înroşită ca pe un stindard cu care se lăudau în faţa maşinilor venite pe contrasens.
O singură acuzaţie de viol, nicio condamnare
Potrivit Codului Penal, „ritualul dezvirginării”, adică actul de „penetrare vaginală comis de un major cu un minor prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința sau profitând de această stare”, e viol, pedepsit cu închisoarea de la 8 la 15 ani.
Nu e singura infracţiune din Bendea în faţa căreia autorităţile închid ochii. Prin lege, este incriminată și împiedicarea accesului la învățământul general obligatoriu, de 10 clase, iar părintele care, în mod nejustificat, îşi retrage copilul sau îl împiedică să meargă la şcoală poate primi o pedeapsă de la 3 luni la un an de închisoare.
Mai mult, relele tratamente aplicate minorului, adică „punerea în primejdie gravă a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinți sau de orice persoană în grija căreia se află minorul, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 7 ani”.
Negocierile între părinţii viitorilor miri, logodna, nunta copiilor şi serbarea de după „ritualul dezvirginării”, toate sunt filmate şi expuse public, pe reţelele de socializare sau pe YouTube, însă nicio autoritate a statului nu pare să le vadă şi să se autosesizeze.
Conform datelor de pe portalul instanţelor, dar de pe portalul hotărârilor judecătoreşti, în ultimii ani a existat un singur dosar penal deschis pentru infracțiuni contra integrității sexuale, în cazul tradiţiilor horahailor din Babadag.
În ianuarie 2021, Spitalul Clinic Judeţean Constanța anunţa poliţia că o fetiţă de 13 ani din Babadag a născut. Medicii aflaseră de la ea că trăia în concubinaj cu un tânăr de 19 ani. De la IPJ Constanța, dosarul a ajuns la Parchetul de pe lângă Judecătoria Babadag, unde, vreme de 2 ani, a rămas în nelucrare.
Asan M. a fost acuzat de viol în vara anului trecut. El şi-a recunoscut fapta, dar nu o consideră ca „o greșeală, ci o normalitate, un drept dat de tradiția romă”, se precizează în rechizitoriu. „Această tradiție invocată nu constituie în niciun caz o scuză”, au replicat procurorii, „pentru că obiceiurile barbare nu se pot opune legii, dat fiind că aceasta are întâietate în raport cu orice formă de obiceiuri, mai ales ilegale, cum este cazul în această speță.”
Dosarul a fost trimis în judecată în august anul trecut, iar până în prezent nu a trecut nici măcar de instanţa de fond.
DGASPC Tulcea nu ştie nici măcar câţi copii sunt în Bendea
Cei instruiţi şi plătiţi din bani publici ca să apere drepturile copiilor din cartierul Bendea sunt angajaţii de la DGASPC Tulcea. Libertatea a solicitat acestei instituţii să comunice public câți minori trăiesc în prezent în comunitatea horahai din Babadag, câţi dintre ei merg la şcoală şi ce fel de cursuri urmează (primare, gimnaziale, liceale), câte mame minore există în acea comunitate şi câte minore însărcinate. „Nu efectuăm şi nu deţinem asemenea statistici”, ne-a comunicat conducerea DGASPC Tulcea.
● 2.523 de fete cu vârsta cuprinsă între 11 și 14 ani erau mame la 1 decembrie 2021, conform datelor ultimului recensământ din România. 1491 aveau un copil, iar 1032 – doi copii.
Am vrut să ştim şi ce măsuri au luat cei de la Protecţia Copilului pentru a stopa atât „căsătoriile” între minori, cât şi abandonul școlar din comunitatea horahai. Ni s-a răspuns că „DGASPC Tulcea s-a implicat în cazurile mamelor minore care ne-au fost sesizate, derulând activităţi specifice de evaluare, consiliere sau instituire de măsuri de protecţie. În condiţiile legii, au fost anunţate organele de poliţie.”
Activităţile noastre sunt dificil de implementat în condiţiile în care comunitatea este una închisă şi deseori refuză a comunica în limba română – Răspunsul DGASPC Tulcea
Cei de la Protecţia Copilului enumeră şi care sunt activităţile derulate în comunitatea horahai din Babadag: „consiliere şi sprijin în vederea declarării naşterii copiilor, consilierea femeilor rome în vederea prevenirii unei sarcini nedorite şi prevenirea abandonului copilului, consilierea şi sprijinirea familiilor rome ai căror copii se află în evidenţa DGASPC Tulcea, în vederea asumării rolului de părinte şi reintegrării copilului în familie.”
● 521 de fete cu vârsta cuprinsă între 11 și 14 ani trăiau în uniuni consensuale la 1 decembrie 2021, conform datelor ultimului recensământ din România.
Povestea bărbatului care are patru nepoți „Gigi Becali”
În „comunitatea închisă” din Bendea, ce „deseori refuză a comunica în limba română”, Titi Cristache stă la poartă, împreună cu soţia de-a doua, dând scroll cu privirea la ce se mai întâmplă prin cartier. Intrăm cu el în vorbă fără translator, iar bărbatul se vaită, ca tot românul, de viaţa grea şi de preţurile mari. Are 64 de ani, 8 copii şi 39 de nepoţi. Pe patru dintre ei îi cheamă Gigi Becali, în cinstea afaceristului admirat de horahai.
„Toată strada asta e cu ginerii mei”, se laudă bărbatul. El locuieşte în capătul uliţei și are șapte fete. Spune că le-a măritat când aveau 15-16 ani şi că e supărat pe cei care „îşi aduc noră în casă, ca să profite ei de ea”.
Titi Cristache s-a însurat când avea 11 ani, „cu o fată de 12 ani, frumoasă, din Constanţa”. Susţine că din cauza căsătoriei a fost dat afară de la şcoală, „pentru că eram om însurat, nu mă mai puteau primi”. Când i s-a născut primul copil, el avea doar 15 ani şi, ca să-şi întreţină familia, s-a făcut tinichigiu şi a lucrat într-un atelier. După Revoluţie, a devenit liber profesionist, fără carte de muncă şi, prin urmare, fără nicio pensie acum, la bătrâneţe.
La 29 ani, când a născut al şaptelea copil, soţia i-a murit, iar Titi Cristache s-a recăsătorit. Acum, ca mulţi alţii din Bendea, face bani din negoţul cu oile pe care le cumpără de la ciobanii din zonă şi le revinde altora.
În spatele porţii lângă care stă se înalţă o vilă impunătoare, cu două niveluri şi cinci dormitoare. Titi Cristache spune că el şi soţia de-a doua locuiesc la parter, iar fiul şi familia lui, la etaj. În fiecare lună dă 400 de lei pe factura la curent şi tot atât, pe cea la apă. „Totul e scump”, se vaită bărbatul. E fan Diana Şoşoacă, pe care o urmăreşte pe reţele de socializare. „Păi, n-a zis bine că statul i-a cazat pe refugiaţii din Ucraina la hotel, şi pe cei de la inundaţiile din Galaţi în corturi, pe câmp?”, întreabă el, retoric, stând ciuci în fața vilei sale de două etaje.
De unde au horahaii bani ca să-şi ridice palate
Vila lui Titi Cristache seamănă cu Casa Albă, dar e una dintre cele mai conservatoare construcţii din zona horahailor bogaţi. Pe străzile din jur, care urcă şi coboară ca într-o pânză de păianjen, se înalţă adevărate palate, construite pe cel puţin două niveluri, cu verande uriaşe. Curţile sunt pavate, iar pereţii exteriori, vopsiţi în culori calde (galben, bej, portocaliu).
Niciuna dintre clădiri nu are acoperișul plin de turnuleţe strălucitoare, precum casele din alte comunităţi de romi. În Bendea, metalul a fost investit în gardurile masive, din fier forjat sau din inox, pe care tronează marca Versace.
De unde au avut horahaii bani ca să-şi ridice palatele, după Revoluţie? Unii s-au pricopsit când au descoperit străinătatea: la început, au mers în Portugalia („Portocalia”, cum o numesc ei), Spania, Italia, apoi în Germania, Suedia şi Anglia. Alţi horahai din pătura bogată, scrie lector univ. dr. Daniela Rusu – Mocănaşu în lucrarea sa, „au propriile afaceri, fie cu vânzare de marfă, fie cu negoţ de animale (vând oi turcilor), fie cu vânzare de lână israelienilor, ceea ce le asigură un venit sigur, şi îi face să fie independenţi economic”.
Horahaii din pătura medie au casele cu un singur nivel şi două camere. Unii dintre ei merg prin sate, cu căruţele, şi vând marfa pe care o iau în chirie de la cei bogaţi, iar la final, primesc un procent din încasări. Însă mulţi dintre ei încearcă să-şi ridice statutul social mergând la cerşit în afara ţării, unde stau între 3 şi 6 luni, cât e vremea caldă.
Cei mai săraci dintre horahaii din Bendea locuiesc în case din chirpici, la marginea cartierului, şi trăiesc din strângerea de fier vechi de la groapa de gunoi a oraşului, din alocaţiile copiilor şi ajutoarele oferite de Geamie sau din cerşetorie.
Cum trăiesc horahaii săraci din Bendea
Iashar Jugunu stă aşezat pe podeţul ce trece peste pârâul Tabana şi așteaptă ca soţia lui să se întoarcă de la magazin. Își ţine în brațe băieţelul de 2 ani, care are pe el doar un tricou şi încă se îngână cu somnul.
Soţia lui Iashar aduce de la magazin apa din care îi va face de mâncare copilului. Deşi între casa unde locuiesc şi vila lui Titi Cristache sunt doar câţiva zeci de metri, pe scara socială, distanţa dintre ei e infinit mai mare.
Iashar e la marginea de jos a păturii de mijloc din Bendea. Dar, ca orice om sărac, n-are nimic de ascuns, aşa că ne invită la el, ca să ne arate cum trăieşte. N-are curent electric, iar apa o ia din pârâul ce trece pe lângă curtea lui. Casa unde stă cu soţia şi copilul e a părinţilor lui, iar acolo locuiesc şi fratele mai mic, şi surorile lui Iashar. Sunt opt suflete în trei camere şi doar într-una din încăperi, acolo unde doarme cel mic, există un pat.
Ceilalţi din casă dorm pe pături şi pe saltelele subţiri din burete, aşezate direct pe podea.
Pe peretele din camera părinţilor veghează „ochiul lui Allah” („nazar boncuğu”), un talisman turcesc despre care se spune că te păzeşte de rele. Lângă el, horahaii au atârnat un suvenir din Poiana Braşov, pe care scrie România.
Mama lui Iashar e plecată în Sarichioi, la 17 km depărtare, unde lucrează cu ziua la cules de ardei. „Munceşte de la 7 dimineaţa până la 6 seara şi câştigă 1.300.000 de lei (vechi – n.r.) pe zi”, spune tânărul. El a rămas acasă, ca să aibă grijă de restul familiei.
Iashar are 20 de ani şi n-a fost nicio zi la şcoală. Când stă pe podul de peste Tabana, se uită lung la apă şi habar n-are cum o să iasă din sărăcia în care trăieşte. Soţia lui are 18 ani, iar când s-au căsătorit, amândoi erau niște copii.
În străinătate, Iashar a fost o singură dată, „2-3 săptămâni, în Suedia, unde colectam sticle”. Acolo s-a născut sora lui cea mică, Zamfira, care are acum 9 ani şi nu merge la şcoală. Nici Nazara, sora mai mare a Zamfirei, n-a învăţat să scrie sau să citească. Singurul şcolit din familie e Denis, celălalt frate al lui Iashar, care, la 14 ani, a terminat şase clase.
Motivația copiilor: „Când te duci la şcoală, iei permis!”
În zona bogaţilor din Bendea, pe străzile dintre palate, copiii ies la joacă în faţa casei.
Mergem către ei şi, când ne vede, o bătrână ne iese în întâmpinare. „Căutaţi casă, vreţi să vă mutaţi aici?”, întreabă ea, plină de speranţă. E singura româncă ce a rezistat și a rămas să locuiască în zonă, un soi de Elisabeta Rizea de Bendea. Are 80 de ani, 30 dintre ei munciţi „la spital, unde am făcut halate la doctori, la surori. Croitoreasă am fost, acum am pensie.”
O întrebăm pe bătrână de copiii din vecini şi ne spune că-s asemeni tuturor, „unii buni, alţii mai răi”, iar când aude că vorbim cu ei despre şcoală, îi îndeamnă și ea să înveţe. „Câte clase să fac?”, ne întreabă o fetiţă de 11 ani, care abia a început şcoala. „Pot să fac opt, ca să iau permis!”, răspunde tot ea. „Când te duci la şcoală, iei permis!”, o asigură o altă fată, de aceeaşi vârstă.
O tânără de 17 ani, care a terminat doar 7 clase, se vaită că „bine trăim, dar n-avem ce să mâncăm. Muncim în străinătate, că aicea n-avem muncă, nu mai sunt bătrânii care muncesc.”
Un băieţel ne spune că el îşi doreşte să meargă „la centru”, şi aşa aflăm că în Babadag există un centru de zi pentru copiii defavorizaţi, înfiinţat de Crucea Roșie din Babadag.
Ce li se întâmplă în centru copiilor care adună zece absenţe
Centrul „E.G.A.L.” este condus de Doina Săcui, care a venit în Babadag în 1986 şi a fost mai întâi asistent medical în comunitatea de romi. A înfiinţat centrul în 2016, cu ajutorul Crucii Roşii din Suedia, iar până acum, spune ea, au trecut pe aici sute de copii, majoritatea horahai. Acum, în centru vin 25 de copii, cu vârste cuprinse între 8 şi 14 ani, de care se ocupă cinci voluntari.
„Condiţia esenţială este ca ei să meargă la şcoală”, spune Doina Săcui, „iar dacă au adunat zece absenţe, nu mai sunt primiţi în centru, până când nu avem dovada că şi-au revizuit comportamentul.”
După ore, copiii vin aici, mănâncă o masă caldă, oferită printr-o firmă de catering, se relaxează jumătate de oră, iar apoi fac teme şi activităţi educaţionale sau sportive. În ziua în care am ajuns în centru, pe tabla din sala de lucru erau scrise caligrafic, cu creta, numele celor două şcoli din Babadag.
„Ei nu ştiu nici acum să scrie corect”, explică Doina Săcui, „pentru că într-o clasă sunt mulţi copii, iar învăţătoarea nu poate lucra mai mult cu ei. Şi ei au nevoie de mai mult ajutor, pentru că n-au mers la grădiniţă, nu ştiu să ţină un stilou în mână, iar uneori nici nu înţeleg cuvântul, pentru că acasă vorbesc mai puţin în limba română.”
Doina Săcui spune că „nu toţi copiii horahai sunt la şcoală, pentru că unii au depăşit vârsta de înscriere în clasele I – IV, iar alţii nu vor efectiv, e imposibil să-i convingi”. Ea crede că, de când s-au deschis graniţele şi au mers în străinătate, horahaii au evoluat și, în ultima vreme, „au mai crescut un pic vârsta căsătoriei la fete, la 15-16 ani. Înainte, la 10-11-12 ani, ele erau deja logodite! Dar multe dintre căsătorii sunt între veri primari și, din cauza asta, ies copii cu tot felul de malformaţii.”
Fetiţa horahai care citeşte romane noaptea
La horahai, „dacă fetele merg la şcoală până în clasa a VIII-a, este o reuşită”, mărturiseşte Doina Săcui, apoi ne spune povestea Melisei, „o fetiţă unică în comunitate, care e foarte deşteaptă”.
Tatăl a abandonat-o pe Melisa când era mică, apoi mama ei s-a recăsătorit. Însă noua familie nu a acceptat-o pe femeie cu copil, aşa că fetiţa a rămas la bunicii materni, care au crescut-o. Bunica şi-a dorit ca Melisa să meargă la şcoală şi a sprijinit-o, însă, într-o zi, bătrâna a murit, iar viaţa copilei s-a schimbat. A rămas singura care putea face treabă în gospodărie, pentru că rudele care locuiesc în aceeași curte sunt plecate prin străinătate.
Foto Mitus 6
Melisa face de mâncare, spală, calcă, pune masa şi, printre toate aceste treburi de adult, ea învaţă de rupe: a terminat clasa a V-a cu media 9,93, iar clasa a VI-a – cu 9,94.
Doarme puțin, pentru că după ce-şi termină temele, Melisa stă și citește romane până noaptea târziu. Visul ei e să termine clasa a VII-a cu media generală 10, iar apoi, pe termen lung, speră să devină hair-stylist şi contabil, ca să facă o afacere în familie. Mai mult, nici nu îndrăznește să spere.
„Ne luptăm cu toţii să-l convingem pe bunic, ca să o lase pe fetiţă să meargă mai departe cu şcoala, măcar la liceu”, spune Doina Săcui. Dar, conform tradiţiei horahailor, Melisa, la 14 ani, e în pragul vârstei măritişului.