Toate informațiile despre Bacalaureat 2018, AICI
UPDATE 15:07: Ministerul Educației a publicat subiectele și baremul de la examenul de istorie. Acestea pot fi accesate pe site-ul instituției.
UPDATE 13:38: Candidații au avut la dispoziție trei ore pentru a rezolva subiectele la istorie de la Bacalaureat 2018. Vă reamintim că subiectele de la istorie urmează să fie publicate pe site-ul Ministerului Educației și pe Libertatea.ro.
UPDATE 11:50: Subiectul întâi la proba de istorie de la Bacalaureat 2018 a fost un text despre constituirea României Mari în baza căruia au trebuit să rezolve mai multe cerinţe. La subiectul al doilea, absolvenții de liceu la profilul de filologie au avut de rezolvat mai multe cerinţe referitoare la domnia lui Ștefan cel Mare. La subiectul al treilea, candidaţii au avut de scris un eseu despre regimul totalitar din perioada postbelică, conform Adevărul.ro. De asemenea, elevii au avut de rezolvat cerinţe legate de perioada paşoptistă şi Tratatul de la Paris.
Cei care susțin astăzi examenul sunt nerăbdărori să afle subiectele date la Bacalaureat 2018 Istorie. Subiectele urmează să fie publicate și pe Libertatea.ro. Până atunci, aceștia pot consulta subiectele date la Bacalaureat la Istorie în anii precedenți. Anul trecut, la proba de istorie de la Bacalaureat, elevii au avut la subiectul al treilea de scris un eseu despre România postbelică.
Subiectele date la BAC la istorie în anii precedenți
La proba de istorie de la Bacalaureat 2017, elevii au avut parte de subiecte dificile. Subiectul întâi a cuprins politica externă de la Mircea cel Bătrân la Iancu de Hunedoara, voievozii români și acțiunile lor militare. La subiectul al doilea, elevii au trebuit să scrie despre criza orientală și Proclamația de la Islaz din anul 1848, subiectul al treilea a reprezentat un eseu despre România Postbelică.
De asemenea, puteți consulta subiectele și baremul probei de istorie de la Bacalaureat 2016.
Totodată, Ministerul Educației a elaborat mai multe modele de subiecte pentru fiecare dintre cele probele scrise, printre ele și pentru cea de istorie.
- Baremul pentru modelul de subiect la istorie
-
Calendarul examenului de Bacalaureat 2018 – sesiunea iunie-iulie 2018
-
- 25 iunie 2018 Limba și literatura română – proba Ea) – proba scrisă
- 26 iunie 2018 Limba și literatura maternă – proba Eb) – proba scrisă
- 27 iunie 2018 Proba obligatorie a profilului – proba Ec) – proba scrisă
- 28 iunie 2018 Proba la alegere a profilului și specializării – proba Ed) – proba scrisă
- 4 iulie 2018 Afișarea rezultatelor (până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor (orele 12,00-16,00)
- 5-8 iulie 2018 Rezolvarea contestațiilor.
- 9 iulie Afișarea rezultatelor finale
RecomandăriHoție la Castelul Peleș. „POS-ul nu mai funcționează, se poate plăti doar cash”. Ce ar trebui să verifice Corpul de Control al Ministerului Culturii
-
Bacalaureat 2018. Ce nu au voie să facă elevii în sala de examen
În Ordinul Ministrului privind organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat national – 2017, se arată, la Articolul 12, care sunt regulile pe care candidații trebuie să le respecte în sala de examen.
Art.12. (1) Se interzice candidaților la examenul de bacalaureat să introducă în sălile de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete și altele asemenea, candidații având obligația de a lasa obiectele menționate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia de bacalaureat în acest scop.
(2) Candidații care refuză depozitarea obiectelor menționate la alin. (1) în sala stabilită de comisia de bacalaureat în acest scop nu vor fi primiți în examen.
(3) Se interzice candidaților la examenul de bacalaureat să aibă, în salile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încalțăminte, în penare și altele asemenea sau în băncile în care sunt asezați în sălile de examen, orice fel de lucrări: manuale, cărți, dicționare, culegeri, formulare, memoratoare, notițe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidați etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.
(4) Se interzice candidaților să aibă, în salile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încalțăminte, în penare și altele asemenea, sau în băncile în care sunt asezați în sălile de examen, telefoane mobile, căști audio, precum și orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare/ care permite conectarea la internet/ la rețele de socializare, ce ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicare între candidați ori cu exteriorul.
(5) Se interzice candidatilor la examenul de bacalaureat sa comunice între ei sau cu exteriorul, sa transmita ori sa schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notite sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare între candidati sau cu exteriorul.
(6) Candidații care încalcă regulile menționate la alin. (3), (4) si (5) vor fi eliminati din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent daca ei au primit ori au transmis materialele interzise.
(7) Încalcarea regulilor menționate la alin. (3), (4) si (5) va fi considerată tentativă de fraudă, iar candidații respectivi nu mai pot participă la probele următoare și sunt declarați ”eliminați din examen”, fără posibilitatea recunoașterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminarii, inclusiv a probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale. Acești candidați nu mai au dreptul de a participa la urmatoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat. Calculul celor două sesiuni la care candidații „eliminați din examen” nu mai au dreptul de a participa se face fără luarea în considerare a sesiunii speciale a examenului de bacalaureat.
(8) Înainte de începerea probelor, asistenții prezintă candidaților prevederile metodologice legate de organizarea și desfășurarea corectă a examenului de bacalaureat și prevederile alin. (1)-(7) și le solicită să predea toate eventualele materiale și obiecte care, potrivit reglementarilor în vigoare pentru examenul de bacalaureat, sunt interzise în sala de examen.
(9) După parcurgerea pasilor menționați la alin. (8), candidații vor semna un procesverbal în care se regăsesc prevederile alin. (1)-(7) și mențiunea că știu că nerespectarea regulilor menționate la alin. (3), (4) si (5) are drept consecință măsurile menționate la alin. (6) si (7).
Probele scrise ale examenului de Bacalaureat au loc la patru luni după ce elevii de clasa a XII-lea au susținut probele orale. Mai precis, pentru prima oară în istorie, examenul de Bacalaureat a început în feburarie. Pe 12 februarie a avut loc prima probă orală, la limba şi literatura română. Au urmat între 16 şi 20 februarie competenţele digitale, iar mai apoi, în 21 şi 22 februarie, elevii au fost testaţi la o limbă de circulaţie internaţională. Aceste examene nu contează însă la media finală.