Toate informațiile despre Bacalaureat 2018, AICI


UPDATE 15:00: Ministerul Educației a publicat subiectele și baremul de corectare de la examenul de Matematică. Proba scrisă la matematică a fost susținută de elevii de la profilul real. Joi, ei urmează să dea proba la alegere a profilului și specializarii, conform calendarului de examene de la Bacalaureat 2018.


UPDATE 14:23: Subiectele la matematică la Bacalaureat 2018, profilul mate-info, au fost făcute publice. Membrii comisiei, care au eleborat subiectul, susțin că exercițiile la matematică au fost dificultate medie, iar, de regulă, subiectul al treilea este cel care poate face diferența între medii.


UPDATE 14:00: Subiectele și baremul de corectare pentru proba scrisă la matematică de Bacalaureat vor fi făcute publice la ora 15 pe site-ul Ministerului Educației și pe Libertatea.ro. Acestea sunt așteptate de elevii care au susținut examenul „maturității”, dar și de părinți care vor să afle dacă exercițiile au fost rezolvate, conform baremului.


UPDATE 13:25: Proba scrisă la matematică din cadrul examenului de Bacalaureat 2018 s-a încheiat în jurul orei 12, după ce absolvenții au avut la dispoziție trei ore pentru a rezolva subiectele. Vă reamintim că subiectele de la Matematică urmează să fie publicate pe site-ul Ministerului Educației și pe Libertatea.ro.

Dosarul asasinatului de la Arad. Lipsurile care au dus la eliberarea suspecților și cine este marele absent din boxa arestaților
Recomandări
Dosarul asasinatului de la Arad. Lipsurile care au dus la eliberarea suspecților și cine este marele absent din boxa arestaților


UPDATE 12:15: Au apărut subiectele la matematică la Bacalaureat 2018 avute de absolvenții de clasa a XII-a profilul real. Vezi care este rezolvarea subiectelor la matematică.


UPDATE 09:20: La această oră, accesul candidaților în sălile de examen s-a încheiat. Absolvenții au primit subiectele la Matematică pentru examenul de Bacalaureat 2018 și din acest moment a început proba scrisă. Pentru a rezolva cerințele, candidații au la dispoziție trei ore, timp calculat din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fotocopiate.


UPDATE 27 iunie: Absolvenții de liceu susțin astăzi examenul BAC 2018 Matematică, a treia probă scrisă (proba obligatorie profilului), după cea de Limba și Literatură Română și după ce de Limba şi literatura maternă. Totodată, în funcție de profilul urmat de elev, astăzi are loc și proba scrisă la istorie la Bacalaureat 2018.

Elevii vor intra în sălile în care vor da examenul de BAC 2018 începând cu ora 7.30 și până în jurul orei 8.30. La ora 9, aceștia ar trebui să primească subiectele, iar după ce toți cei din sală vor primi subiectele la matematică pentru Bacalaureat 2018 va începe examenul.


Probele scrise la Bacalaureat 2018 se desfășoară în 440 de centre de examen din toată țara. În acest an, s-au înscris 136.871 de candidaţi din toate promoţiile (118.856 de candidați din promoția curentă, respectiv 18.015 candidați din promoțiile anterioare) care vor să promoveze examenul de Bacalaureat. Miercuri, 26 iunie, se desfășoară proba scrisă la Bacalaureat 2018 la Matematică, o probă considerată de mulți drept cea mai dificilă dintre toate examenele scrise.

Trei măsuri arbitrare ale regimului comunist au cauzat catastrofa de la Certej. Un munte de nămol și cianură a îngropat de vii 89 de oameni
Recomandări
Trei măsuri arbitrare ale regimului comunist au cauzat catastrofa de la Certej. Un munte de nămol și cianură a îngropat de vii 89 de oameni

Bacalaureat 2018 la matematică. Ce reguli trebuie respectate în timpul examenului

Accesul candidaților în centrele de examen, în care se susțin probele scrise la Bacalaureat 2018, se face în intervalul orar 7:30 – 8:30. Absolvenții de liceu trebuie să aibă asupra lor un act de identitate valid, cu fotografie.

Timpul destinat redactării unei lucrări scrise este de trei ore, care este calculat din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fotocopiate pentru fiecare candidat. Pentru a rezolva subiectele, candidații vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, însă, pentru realizarea schemelor și a desenelor, vor utiliza numai creion negru.

Potrivit metodologiei în vigoare, pentru probele scrise la Matematică şi Geografie, candidaţii pot apela doar la instrumente de desen.  La probele scrise, cum este cea de Matematică la examenul de Bacalaureat 2018, mijloacele de calcul sunt interzise. Hârtia folosită în timpul probei este doar cea distribuită de asistenți. De asemenea, toate sălile de examen trebuie să aibă camere de supraveghere video și audio funcționale, au precizat reprezentanții Ministerului Educației.

Modele de subiecte pentru BAC 2018 Matematică

Subiecte pentru Bac 2018 au fost realizate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE). Instituția se află în subordinea Ministerului Educației și este specializată în evaluarea educațională, având printre atribuții asigurarea coordonării ştiinţifice şi profesionale a sistemului de examene din învăţământul preuniversitar.

Șofer român de TIR blocat trei zile pe autostrada distrusă de inundațiile din Spania: „Nici în războiul din Iugoslavia nu am văzut așa ceva”
Recomandări
Șofer român de TIR blocat trei zile pe autostrada distrusă de inundațiile din Spania: „Nici în războiul din Iugoslavia nu am văzut așa ceva”

De asemenea, specialiștii CNEE sunt responsabili cu elaborarea subiectelor pentru probele de examen, respectiv elaborarea de metodologii, proceduri şi regulamente pentru organizarea şi desfăşurarea examenelor şi evaluărilor în învăţământul preuniversitar.

Candidații care susțin examenul de Bacalaureat 2018 la matematică trebuie să știe că toate cele trei subiecte sunt obligatorii şi sunt notate cu 30 de puncte fiecare. Se acordă 10 puncte din oficiu, iar timpul de lucru efectiv este de 3 ore.

Model de subiect profilul Mate-Info pentru examentul de Bacalaureat 2018, la Matematică 

BAC Matematică 2018. Model de subiect profilul mate-info pentru examentul de bacalaureat 2018, la matematică

 

 

Model de subiect specializarea Științele Naturii pentru examentul de Bacalaureat 2018, la Matematică 

BAC Matematică 2018. Model de subiect specializarea științele naturii pentru examentul de bacalaureat 2018, la matematică

Model de subiect profilul Tehnologic pentru examentul de Bacalaureat 2018, la Matematică 

BAC Matematică 2018. Model de subiect profilul tehnologic pentru examentul de bacalaureat 2018, la matematică

Model de subiect profilul Pedagogic pentru examentul de Bacalaureat 2018, la Matematică 

BAC Matematică 2018. Model de subiect profilul pedagogic pentru examentul de bacalaureat 2018, la matematică

Subiectele date la BAC la matematică în anii precedenți

Absolvenții care susțin examenul de Bacalaurea 2019 la matematică pot încerca să rezolve, de exemplu, ce subiecte s-au dat la Matematică la Bacalaureat 2017. Anul trecut, elevii au avut de rezolvat, la Subiectul I, mai multe cerințe legate de numere complexe, geometrie și logaritmi. La Subiectul II, elevii au avut de rezolvat mai multe cerințe legate de o matrice, în timp ce la Subiectul III au avut derivate și integrale. De asemenea, pot vedea și ce subiecte au fost date la matematică la Bacalaureat 2016.

BACALAUREAT 2018. Modele de subiecte pentru celelalte probe de la sesiunea examenului din iunie

Ce nu au voie să facă elevii în sala de examen la Bacalaureat 2018

Regulile pe care candidații trebuie să le respecte în sala de examen sunt menționate în Ordinul Ministrului privind organizarea și desfășurarea examenului de Bacalaureat national – 2018, la Articolul 12.

Art.12. (1) Se interzice candidaților la examenul de bacalaureat să introducă în sălile de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete și altele asemenea, candidații având obligația de a lasa obiectele menționate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia de bacalaureat în acest scop.

(2) Candidații care refuză depozitarea obiectelor menționate la alin. (1) în sala stabilită de comisia de bacalaureat în acest scop nu vor fi primiți în examen.

(3) Se interzice candidaților la examenul de bacalaureat să aibă, în salile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încalțăminte, în penare și altele asemenea sau în băncile în care sunt asezați în sălile de examen, orice fel de lucrări: manuale, cărți, dicționare, culegeri, formulare, memoratoare, notițe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidați etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.

(4) Se interzice candidaților să aibă, în salile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încalțăminte, în penare și altele asemenea, sau în băncile în care sunt asezați în sălile de examen, telefoane mobile, căști audio, precum și orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare/ care permite conectarea la internet/ la rețele de socializare, ce ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicare între candidați ori cu exteriorul.

(5) Se interzice candidatilor la examenul de bacalaureat sa comunice între ei sau cu exteriorul, sa transmita ori sa schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notite sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare între candidati sau cu exteriorul.

(6) Candidații care încalcă regulile menționate la alin. (3), (4) si (5) vor fi eliminati din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent daca ei au primit ori au transmis materialele interzise.

(7) Încalcarea regulilor menționate la alin. (3), (4) si (5) va fi considerată tentativă de fraudă, iar candidații respectivi nu mai pot participă la probele următoare și sunt declarați ”eliminați din examen”, fără posibilitatea recunoașterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminarii, inclusiv a probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale. Acești candidați nu mai au dreptul de a participa la urmatoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat. Calculul celor două sesiuni la care candidații „eliminați din examen” nu mai au dreptul de a participa se face fără luarea în considerare a sesiunii speciale a examenului de bacalaureat.

(8) Înainte de începerea probelor, asistenții prezintă candidaților prevederile metodologice legate de organizarea și desfășurarea corectă a examenului de bacalaureat și prevederile alin. (1)-(7) și le solicită să predea toate eventualele materiale și obiecte care, potrivit reglementarilor în vigoare pentru examenul de bacalaureat, sunt interzise în sala de examen.

(9) După parcurgerea pasilor menționați la alin. (8), candidații vor semna un procesverbal în care se regăsesc prevederile alin. (1)-(7) și mențiunea că știu că nerespectarea regulilor menționate la alin. (3), (4) si (5) are drept consecință măsurile menționate la alin. (6) si (7).

Calendarul examenului de Bacalaureat 2018 – sesiunea iunie – iulie

25 iunie 2018 –  Limba și literatura română – proba Ea) – proba scrisă

26 iunie 2018 –  Limba și literatura maternă – proba Eb) – proba scrisă

27 iunie 2018  – Proba obligatorie a profilului – proba Ec) – proba scrisă

28 iunie 2018 –  Proba la alegere a profilului și specializării – proba Ed) – proba scrisă

4 iulie 2018 –  Afișarea rezultatelor (pana la ora 12,00) și depunerea contestațiilor (orele 12,00-16,00)

5-8 iulie 2018 –  Rezolvarea contestațiilor

9 iulie 2018 – Afișarea rezultatelor finale


Citește și VIDEO/George Bețianu, boxer, taximetrist, afacerist. E milionar și vrea să-i ajute pe românii de-acasă. ”Încerc să fac poduri”


 

 

 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Mesajul astrelor pentru zodii, duminică, 3 noiembrie 2024. Raci, mare atenție la cheltuieli!
FANATIK.RO
Mesajul astrelor pentru zodii, duminică, 3 noiembrie 2024. Raci, mare atenție la cheltuieli!
I-a spus „ADIO”, după doi ani de relație! Modelul italian a șters deja toate pozele cu sportivul român
GSP.RO
I-a spus „ADIO”, după doi ani de relație! Modelul italian a șters deja toate pozele cu sportivul român
Pomul pe care trebuie să-l plantezi în grădină în luna noiembrie. Va avea un an în plus de viață, recoltă mai bogată și aduce și noroc pe toate planurile
FANATIK.RO
Pomul pe care trebuie să-l plantezi în grădină în luna noiembrie. Va avea un an în plus de viață, recoltă mai bogată și aduce și noroc pe toate planurile
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Unica.ro
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Povestea româncei care cumpără case pentru Messi. A pornit de la zero şi a construit un imperiu imobiliar. Inima ei a rămas, însă, la Braşov
Observatornews.ro
Povestea româncei care cumpără case pentru Messi. A pornit de la zero şi a construit un imperiu imobiliar. Inima ei a rămas, însă, la Braşov
Horoscop 3 noiembrie 2024. Scorpionii vor fi nevoiți să se confrunte cu anumite aspecte ale personalității lor care nu îi încântă deloc
HOROSCOP
Horoscop 3 noiembrie 2024. Scorpionii vor fi nevoiți să se confrunte cu anumite aspecte ale personalității lor care nu îi încântă deloc

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI